Cu nici două săptămâni în urmă, publicam pe Să fie lumină textul „Preafericiți de banii primiți”. Arătam în articol cum, într-o importantă măsură, filantropia Bisericii Ortodoxe Române – cea cu care preoții se apără când sunt acuzați de legături indecente cu statul, pe parte de bani publici – nu este tocmai filantropia BOR.
Expuneam atunci ceea ce putem numi un nepotrivit „transfer de merite” între stat – care, prin bugetele publice, susține opera filantropică a Bisericii majoritare – și BOR. La finalul fiecărui an, înaltpreasfințiile lor fac bilanțul activităților sociale și se laudă public cu demersurile filantropice ale eparhiilor, prezentându-le ca probă certă a generozității BOR. Una care se finanțează însă, în procente importante, din buzunare publice.
E la mijloc un soi de impostură, un „nivel superior” al minciunii care vine, interesat, dinspre cele mai înalte structuri ale Bisericii.
Facem un pas mai departe. O investigație Să fie lumină arată cum, în cazul unui parteneriat derulat între Asistența Socială din Sectorul 6 din București și structura ortodoxă locală, lucrurile trec dincolo de minciună și impostură.
Vă invităm într-o călătorie, pe un traseu (complicat) de decizie politică și influență administrativă la capătul căruia găsim o importantă sumă din banii „de filantropie” ai statului – bugetul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 – îngropată într-o clădire eminamente administrativă a Bisericii. O clădire de birouri pentru preoți: sediul Protoieriei Sectorului 6.
O clădire cochetă, într-o zonă bună din sector, ridicată pe un teren al DGASPC-ului, construită exclusiv din bani din bugetul DGASPC-ului și transferată gratuit, pe viață, structurii administrative a Bisericii.
Peste jumătate de milion de euro au mers, dintr-un foc, de la bugetul mereu insuficient al DGASPC-ului din sectorul 6 direct în birourile mai-marilor preoți din zonă. Care, la rândul lor, susțin că au „întors” câte ceva comunității. Evidențele documentate de Să fie lumină arată însă că au întors sensibil mai puțin, într-un mecanism strâmb stat-Biserică pe care îl disecăm mai jos.
București, bulevardul Uverturii, numărul 81. Adresa Centrului de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”, o unitate medicală care oferă servicii de specialitate pentru persoanele defavorizate din comunitatea locală, aflată în gestiunea Direcției Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.
Pe un teren de 5.774 de metri pătrați funcționează centrul medical, alături de o cantină socială și o capelă. Centrul a fost modernizat și inaugurat într-o nouă formă în iarna anului trecut de primarul sectorului, Gabriel Mutu, împreună cu primarul general Gabriela Firea, și binecuvântat cu trafaletul tricolor de patriarhul Daniel.
În aceeași curte, la câțiva metri distanță, se află sediul Protoieriei Sectorului 6.
O clădire cochetă, construită în doi ani de zile, pe 130 de metri pătrați de teren, cu subsol, parter și etaj, finisată chic și vopsită tot în bejul centrului, ca să nu pară în vreun fel ieșită din peisaj.
Aici își are sediul protopopul locului, părintele Costel Burlacu de la Parohia „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Ioan Rusu”, sau, mai pe scurt „Parohia Brâncuși”, situată în cartierul Brâncuși de la marginea Militariului, o zonă în care porumbul a lăsat de doar câțiva ani loc unui cartier ANL.
Chiar părintele Burlacu este cel care a semnat de primire pentru clădirea-birou.
“Noul sediu a fost construit de Protoieria Sector 6 Capitală, în colaborare cu Primăria, Consiliul Local și DGASPC ale Sectorului 6”, se spunea în textul care anunța, în februarie 2016, sfințirea birourilor preoților din sector, publicat de ziarul Lumina.
Adevărul este, însă, altul.
Imobilul a fost ridicat integral pe banii DGASPC-ului de sector, printr-o hotărâre luată în iulie 2014 de Consiliul Local.
Când încă nici nu i se uscase tencuiala, la sfârșitul anului 2016, clădirea a fost dată către Arhiepiscopia Bucureștiului. Gratuit și pe toată durata de viață a imobilului.
Vrednici sunt, dar pe banii statului
Dintr-un răspuns primit de la DGASPC aflăm că, în schimbul acestui frumos cadou făcut preoților din sectorul 6 din banii meniți să acopere servicii pentru copii și adulți în nevoie, și Protoieria a dat ceva.
“Prin parteneriatul dintre DGASPC Sector 6 și reprezentanții Protoieriei Sector 6 funcționează, în beneficiul copiilor din comunitate, două centre de zi de tip grădiniță socială. Costurile de realizare a centrelor de zi, precum și terenurile pe care s-au construit au fost asigurate de reprezentanții bisericilor din sectorul 6”, ne spune DGASPC. O altă parohie din sector participă la un program revoluționar al primăriei de sector, și anume Banca de Alimente, o inițiativă comună DGASPC S6 – Asociația Diaconia (filiala de sector). În plus, Protoieria „a dotat” două cabinete stomatologice din Centrul „Sfântul Nectarie”, o unitate medicală aparținând DGASPC6, medicii din centru primind lună de lună, gratuit, un număr de pacienți trimiși la tratament de preoții din zonă.
Și cam atât.
Să le luăm pe rând.
Grădinițele preoților nu sunt chiar ale preoților
Într-o întâlnire cu reprezentanții Protecției Copilului din sector, reporterii Să fie lumină au aflat, de fapt, că două parohii au dat statului două imobile. Două clădiri goale, în care autoritatea locală a amenajat, pe banii ei, două grădinițe. De cheltuielile de funcționare se ocupă, deci, tot DGASPC-ul, care plătește, încă de la înființare, și oamenii care văd de copii, și utilitățile.
Asta se ascunde, de fapt, sub sintagma „prin parteneriat … funcționează”.
„Eram într-o situație delicată: nu aveam unde să înființăm grădinițe, cererea era uriașă, și-atunci am primit bucuroși oferta pentru aceste două construcții. Grădinițele sunt ale noastre, ale DGASPC, conducerea fiecăreia este în subordinea noastră, angajații sunt ai noștri, ele doar funcționează în cele două imobile pe care parohiile ni le-au pus la dispoziție”, a declarat directorul de la Protecția Copilului 6 într-o întâlnire cu reporterii Să fie lumină.
Mergem pe teren.
Centrul de zi “Sfinții Împărați Constantin și Elena” este rezultatul parteneriatului dintre Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și Parohia „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Ioan Rusu”.
Adică parohia protopopului Costel Burlacu. Care tot el parafează înțelegerea cu DGASPC.
Pe site-ul Protoieriei Sectorului 6, grădinița este prezentată ca și când ar aparține Bisericii. Ea apare și pe harta care adună toate inițativele umanitar-filantropice cu care Biserica se laudă ca și când ar fi ale ei.
Grădinița arată ca o casă mai pricopsită din cartier. O icoană cu Maica Domnului chiar pe fațadă, spre biserica aflată la doar câțiva metri mai încolo, te duce cu gândul că ar putea fi chiar casa parohială.
Culmea este că, măcar parțial, chiar așa este, căci o imensă cameră, practic livingul de la parter, este amenajat ca birou al preotului. Biroul de acasă, adică.
Intrăm în cameră și ne trezim înconjurați de zeci de straie preoțești.
Această clădire, care acum este a Parohiei respective, nu a fost ridicată din banii adunați de la enoriașii preotului Burlacu, ci tot din bani publici.
Din acordul de parteneriat încheiat intre Parohie și DGASPC înțelegem că, de fapt, Parohia a pus la dispoziție doar terenul, autoritatea locală, prin DGASPC, fiind cea care a venit cu finanțarea pentru construcția clădirii.
Teren pe care nici pe acesta Parohia nu l-a avut sau nu l-a obținut din vreo donație privată, ci tot printr-o hotărâre a Consiliului Local de sector.
Vedem așadar cum, la Parohia „Acoperământul Maicii Domnului”, lucrarea filantropică a Domnului nu e chiar a Domnului, ci a domnilor care decid pe bugetele publice ale autorității locale: terenul a fost al Primăriei, construcția a fost ridicată pe banii dați de Consiliul Local de sector iar funcționarea centrului e susținută din bugetul Asistenței Sociale.
Totul pe semnătura domnului Costel Burlacu.
Mergem mai departe.
La Parohia Sfântul Andrei, ascunsă între blocurile din Drumul Taberei, te izbește urieșenia bisericii. O construcție cât un bloc de trei-patru etaje, cu un interior complet altfel decât ne-au obișnuit bisericile ortodoxe.
Doi metri mai încolo găsim grădinița. O construcție mare cât o școală de cartier, cu subsol, parter și etaj, casă peste zi pentru 130 de copii împărțiți pe zece grupe. Dormeau duși la ora prânzului, atunci când i-am vizitat.
Din parteneriatul încheiat între această parohie și DGASPC 6 aflăm că terenul pe care se află clădirea grădiniței vine tot de la stat, dar construcția a fost făcută pe banii obținuți, nu e clar dacă din sponsorizări private sau din bugetele publice, de preotul paroh. Fapt este însă că parohia a venit cu clădirea construită în această asociere cu DGASPC, parafată la sfârșitul anului 2011.
Din documentele consultate de Să fie lumină aflăm că și aici, unde construcția era în picioare, a mai fost totuși nevoie de bani de la DGASPC. Mulți bani. Un milion de lei doar pentru amenajarea interiorului, pentru a fi pregătit să-i primească pe cei mai norocoși dintre copiii defavorizați ai sectorului. Firește, doar banii autorității, nimic din bugetul parohiei.
Toți banii, un milion de lei, vin din bugetul DGASPC.
Nimeni nu a putut explica exact de ce parohia ascunsă între blocurile de pe „bucla” din Drumul Taberei a ajuns să ridice o construcție atât de mare. Cei de la DGASPC doar bănuiesc că oamenii Bisericii au vrut să înființeze ei un centru, însă, la aceste dimensiuni, costurile de operare erau prohibitive, așa că au ajuns să propună un parteneriat autorității locale. Parteneriat în care, evident, toate costurile sunt suportate din bani publici.
Banca de alimente
Un ambițios proiect al autorității de sector, Banca de alimente pare să fi murit speranță.
Inspirat din mecanisme similare din țările dezvoltate din Vest, Banca de alimente din Sectorul 6, prima inițiativă de acest gen din România, ar trebui să adune alimente aproape de limita de garanție, pe care să le distribuie apoi persoanelor nevoiașe.
O idee onorabilă, în care Primăria de sector a plecat la drum printr-un parteneriat cu Asociația Diaconia, care a pus la dispoziție un teren pentru investiția din bani publici, dar care însă, la doi ani și câteva luni de la momentul-zero, nu a mai făcut absolut niciun pas.
Asociația Diaconia a pus la dispoziție un teren de aproximativ 5.000 de metri pătrați, proprietate a Parohiei Adormirea Maicii Domnului din Giulești. Pe acest teren ar fi trebuit ca Primăria, pe banii ei, să construiască o hală, dar terenul este și astăzi neatins.
Biserica gândește în secole
Dacă am gândi în paradigma unui schimb între sediu pentru protoierie, pe de-o parte, și două cladiri și un teren, pe de altă parte, am vedea că nici așa statul nu iese bine din combinația cu oamenii Bisericii.
Răsfoind înțelegerile pentru fiecare dintre aceste „cedări de folosință a bunurilor” – așa cum se numește, juridic, instituția comodatului – vom vedea că, atunci când Biserica dă, dă doar pentru puțin timp.
Ambele clădiri care le aparțin și care acum sunt grădinițe – și cea construită pe spezele ei, și cea construită pe bani publici – au fost date în comodat statului, cu tot cu terenul de sub ele, pe doar zece ani. Ambele construcții ar putea rămâne, la finalul acestor zece ani, cu toate dotările pentru care s-au cheltuit bani publici, în patrimoniul parohiilor de care aparțin. Acest lucru este ferm și atent stipulat în contracte. Iar acești zece ani sunt pe terminate.
Totuși, atât reprezentații DGASPC 6 cât și cei ai parohiilor și-au dat angajamentul că respectivele înțelegeri vor fi prelungite.
„Nu se pune problema să îi dăm afară, noi am semnat pentru zece ani pentru că asta a fost nevoia de atunci a cartierului. Dar poate peste zece ani o să fie nevoie de un after-school, că ne cresc copiii și nu mai e nevoie de grădiniță. Și ce ne facem atunci? Dar o să continuăm, sigur”, a promis părintele protopop Costel Burlacu într-o conversație cu reporterii Să Fie Lumină.
Atunci când însă primește ceva gratis de la stat, Biserica primește de-adevăratelea: pe viață, pe întreaga perioadă de folosință a clădirii. În cazul nostru sediul Protoieriei.
CUMVA EMBLEMATIC ESTE...
…cazul grădiniței „Sfinții Împărați Constantin și Elena”: terenul pentru casa-grădiniță i-a fost dat gratis Bisericii de autoritatea locală – deci de stat – pe întreaga perioadă în care va sta în picioare, însă atunci când Biserica a intrat în parteneriat cu statul pentru a organiza cum se cuvine grădinița, oamenii Domnului au adus totul, clădire și teren, pentru doar zece ani.
Mândria - primul păcat
Ambele grădinițe din parohiile din Sectorul 6 sunt astăzi finanțate exclusiv de stat. Una dintre ele este amenajată, cum spuneam, pe banii statului într-o clădire construită de stat pe un teren de la stat, cea de-a doua este amenajată de stat într-o clădire construită prin resurse obținute de preotul paroh pe un teren de la stat.
Cu toate astea, ambele apar în harta cu obiective filantropice ale Bisericii, pe site-urile Bisericii si oamenii Bisericii vorbesc despre ele ca și când ar fi opera lor.
Falsa impresie că grădinițele sunt ale Bisericii pleacă de la numele sub care ele funcționează și merge mult mai departe. Până acolo încât, oficial, biserica le spune părinților care vor să-și înscrie copiii la una dintre cele două grădinițe că trebuie să obțină mai întâi avizul parohiei. “Aviz la care se ataşează dosarul social al cazului”, găsim pe site-ul centrului din parohia protopoului, ca și cum avizul de la preot ar fi cel important, nu dosarul social al cazului.
Ne-am întrebat dacă acest criteriu nu este discriminatoriu față de copiii-caz social de alte confesiuni. La unison, însă, reprezentații DGASPC și subordonații lor, managerii celor două centre sociale, au negat că au cerut, primit sau ținut cont vreodată de așa ceva.
Ce au plătit, de fapt, preoții pentru sediul protoieriei?
Dincolo de promisiuni precum cea cu terenul pentru Banca de alimente sau dincolo de participarea în „filantropie” în parteneriat cu statul cu bunuri venind fix de la stat, Protoieria a dat, totuși, ceva în schimbul cochetului sediu de protopop din poate cea mai bună zonă a Sectorului 6: a cumpărat două aparate stomatologice chinezești. Cu care a dotat două cabinete din Centrul Medical „Sfântul Nectarie”, noul vecin al Protoieriei de pe Uverturii.
Reporterii Să fie lumină au văzut cele două unituri dentare, ambele marca Runyes, modelul Care 22D. Prețul de listă al unui astfel de aparat este de puțin peste 5.000 de euro.
Specialiștii în medicină dentară consultați de Să fie lumină au precizat că aparatul dentar, un no-name fabricat în China, reprezintă o dotare undeva la limita de jos pentru un cabinet stomatologic.
„Nu am auzit de modelul sau de marca asta. Bănuiesc că ăsta e un soi de Logan al mașinilor, dacă vreți. Sunt multe branduri chinezești, dar și multe companii cu tradiție în domeniu care produc în China. Nu sunt imposibil de folosit, sunt însă exact așa: ca un Logan. Poți să mergi cu Dacia, poți să mergi cu Volkswagen, poți să mergi cu BMW. Toate merg. Sigur, ăsta este, din ce știu eu, doar un Logan”, ne-a explicat, zâmbind, unul dintre angajații unui dealer de echipamente medicale.
Politicienii decid, Biserica primește
Decizia politico-administrativă, ambalată într-o sumă de hotărâri de consiliu local și parteneriate asumate de DGASPC, este non-răspunsul statului la o întrebare simplă: „De ce a simțit nevoia autoritatea locală să plătească pentru a-i construi protopopului Burlacu o casă-birou?”.
De ce? Nu știm. Asa a decis Consiliul Local. Adică oamenii votați de cetățenii din circumscripție să decidă pe ce se duc banii lor.
Privită și mai de sus, relația dintre reprezentanții BOR din sector și oamenii (și banii) DGASPC sector 6 vine să confirme o înspăimântătoare teorie: aceea că Biserica iese câștigătoare pe toate părțile din combinațiile în care intră cu statul.
Chiar și atunci când miza trece dincolo de merite pentru ajutorul dat oamenilor, de trufia cu care BOR își asumă în nume personal colaborările punctuale cu statul.
Biserica ajunge, iată, să câștige și din banii alocați de stat pentru sprijinirea celor în nevoie. Bani pe care apoi îi cheltuie pentru nevoile sale administrative, nu pentru misiunea pastorală, nici pentru cea filantropică.
Conducerea DGASPC Sector 6 spune că ar face „mâine” alte câteva grădinițe, dacă ar avea spațiile necesare. La fel – aproape aspirațional – se discută și despre bani de investit în îngrijirea celor cu dizabilități, în căsuțe în care cei instituționalizați să dobândească deprinderile traiului independent.
Cu toate astea, DGASPC 6 a găsit mai bine de jumătate de milion de euro – aproape trei sferturi, cu proiect, studiu de fezabilitate și toate cele – de dat în dar oamenilor Bisericii. Pentru că așa a decis Consiliul local.
Iar oamenii BOR – care se revendică, de la cel mai înalt nivel, drept principali furnizori de caritate în societatea românească – n-au avut nimic împotrivă să primească acest dar.
Epilog
În documentarea acestui material, exasperat de întrebările noastre privind afacerea protopopiatului său cu DGASPC-ul și filantropia BOR în general, preotul Costel Burlacu ne-a dat chiar el concluzia: „Sigur, dumneavoastră puteți să-i spuneți cum vreți (era vorba de filantropie, n.r.), dar să știți că așa au funcționat lucrurile de la Cuza încoace”.
Alegem să trecem peste contradicțiile flagrantele contradicții istorice din spatele vorbelor domnului Costel Burlacu. Ne uităm doar la calendar: Cuza a domnit în anii 1860. Adică acum mai bine de 150 de ani.
Ani în care, în ciuda evoluției prin care a trecut statul român modern, relația dintre administrație și Biserică a rămas înțepenită.
Acolo suntem.
