Atunci când am gândit, pregătit și lansat proiectul jurnalistic Să fie lumină, am făcut-o mai ales din rațiunea de a înțelege cum se manifestă și de unde vine relația privilegiată dintre organizațiile religioase – în special cea majoritară, Biserica Ortodoxă Română (BOR) – și instituțiile laice ale statului.
Înțelegeam, din anii (mulți) de jurnalism pe care-i aveam deja în bagaj, că BOR, ca și celelalte culte recunoscute de stat, are un acces cvasi-nelimitat la resurse publice, pe care însă nu-l vedeam dublat nicidecum de un control pe măsură.
Instituțiile statului par să-l confunde pe însuși Dumnezeu cu entitatea juridică ce-l reprezintă aici, pe pământ românesc. Pe Creator nu-l deranjezi cu nimicuri lumești. Nimeni, deci, dintre cei echipați cu putere de autoritate publică nu verifică în vreun fel Biserica.
Nici controlul cetățenesc, obligatoriu într-o democrație, nu există. Încă de la primele subiecte de investigație abordate în cadrul proiectului Să fie lumină, am încercat să solicităm BOR informații pe care le consideram de interes public. Și am continuat să o facem constant, apelând la Legea liberului acces la informații de interes public, faimoasa Lege 544 din 2001.
Ni s-a răspuns, la început politicos, dinspre Patriarhie, că Biserica Ortodoxă nu se supune acestui act juridic. Apoi ni s-a răspuns dinspre episcopii (structurile constituente ale cultului) că BOR e deasupra obligației de a furniza informații de interes public solicitate legal.
Pur și simplu BOR nu se consideră o instituție publică (cel puțin nu atunci când ar trebui să dea socoteală publică), deci nu e obligată la nicio „dare de seamă” chiar dacă folosește bani publici. Așa cum am arătat de nenumărate ori în zecile de investigații publicate în cadrul acestui proiect, aceste contribuții bugetare acordate de stat Bisericii Ortodoxe sunt semnificative și vin din mii de buzunare ale administrațiilor centrale și locale.
Situația e neverosimilă, dar totuși cât se poate de adevărată factual: o instituție de cult (în fapt un „soi” de ONG cu statut de utilitate publică) plutește deasupra regulilor statului de drept, înarmată cu un capital uriaș de favorabilitate din partea societății care, la rândul ei, confundă credința în divinitate cu organizația pe nume BOR.
Dincolo de jurnalism, menit să deschidă ochii publicului în această chestiune, mai era ceva ce noi, jurnaliștii Să fie lumină, consideram că trebuie făcut.
Ce am făcut
Pe 24 iulie 2020 am cerut oficial Patriarhiei Române câteva informații de interes public. Mai exact, solicitam date referitoare la bani publici primiți de structuri ale BOR de la instituții de stat. Am formulat cererea în baza Legii 544 din 2001.
Pentru că nu ni s-a comunicat în niciun fel primirea cererii prin email, am mers în aceeași zi cu hârtia tipărită chiar la birourile Patriarhiei, pentru a ne fi înregistrată solicitarea. Trebuia să putem demonstra, în eventualitatea unui proces, că cererea noastră adresată BOR chiar le parvenise.
Câteva zile mai târziu, Patriarhia ne-a răspuns, în trei rânduri, prin Biroul de Presă coordonat de Vasile Bănescu. Eram invitați să aflăm informațiile de la „instituțiile finanțatoare”.
O paranteză explicativă este necesară: să zicem că există cazuri de municipii, dar și orașe sau comune, care au alocat, prin hotărâri de consiliu local, bani pentru Catedrala Mântuirii Neamului.
Sunt deja documentate public și cazuri de regii sau companii controlate într-un fel sau altul de stat care au sprijinit construcția catedralei. Oricine ar încerca să obțină de la BOR informații despre identitatea finanțatorilor publici și despre cuantumul finanțărilor ar fi invitat să obțină informații de la instituțiile finanțatoare. Dar acestea n-ar fi cunoscute.
Ceea ce înseamnă că fiecare primărie de oraș sau comună din țară ar trebui întrebată dacă a alocat bani pentru Catedrală. În România sunt peste trei mii de astfel de structuri locale. Practic, invitația BOR de a afla informațiile despre resursele pe care le primește de la instituțiile finanțatoare este o invitație la un efort colosal, dacă nu de-a dreptul imposibil.
Ce se citește prin aceste trei rânduri ale oamenilor Bisericii Ortodoxe este exact ceea ce ne-a mânat în luptă de la bun început atunci când am gândit proiectul Să fie lumină. „Noi nu suntem obligați să răspundem cererilor formulate în baza Legii 544 din 2001, nouă nu ni se aplică!” – asta poate fi citit în spatele acestor rânduri sfidătoare.
Dar noi, jurnaliștii de la Să fie lumină, considerăm că trebuie să li se aplice și lor, cultelor, această lege atunci când sunt solicitate să ofere detalii despre resursele publice de care beneficiază. Și nu doar despre asta.
Așa că, nemulțumiți de răspunsul prezentat în facsimil mai sus, am hotărât să urmăm calea legală. Sub îndrumarea Dianei Hatneanu, avocată care reprezintă adesea jurnaliștii români în chestiuni privind libertatea de exprimare, am formulat cererea de chemare în judecată a Patriarhiei.
În fața instanței, Patriarhia s-a apărat cu același etern și unic argument folosit de 32 de ani încoace: BOR nu este obligată să răspundă cererilor în baza Legii 544 din 2001, pentru că prevederile ei nu i se aplică.
Instanța a reținut că, fiind vorba despre „sursele de finanțare publică” ale unei entități „ce utilizează sau administrează resurse financiare publice”, Biserica nu poate fi exceptată de la a comunica aceste informații.
Practic, ce spune Tribunalul București în această hotărâre poate fi tradus simplu: „orice entitate care folosește bani publici trebuie să dea socoteală pentru ei”.
Așa că am câștigat fondul procesului.
Nemulțumită, Patriarhia a făcut recurs. A ambalat și la instanța superioară același argument: că nu îi este opozabilă Legea 544 din 2001, deci nu trebuie să i se supună.
Curtea de Apel București, care a judecat recursul, nu a acceptat însă argumentul BOR, astfel că la finalul lui februarie 2022 a fost respinsă și calea de atac, iar hotărârea inițială a tribunalului a rămas definitivă. Ne-am fi dorit să anunțăm public acest rezultat la început de primăvară – dar startul războiului din Ucraina și atenția publică exclusiv concentrată pe desfășurarea ostilităților ne-au dat planurile peste cap.
Ce urmează
În ciuda hotărârii judecătorești definitive, BOR nu s-a îngrijit încă – după mai bine de trei luni de la anunțarea sentinței – să ne furnizeze „datele solicitate, în integralitatea lor”, așa cum au obligat-o magistrații.
A doua cea mai apreciată de români „entitate”, Biserica pare să nu se cramponeze de Justiție – cel puțin nu de cea de-aici, de pe pământ – și de hotărârile ei, fie ele și definitive. După aflarea verdictului final, Să fie lumină i-a transmis un mesaj lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, comunicându-i deznodământul și invitându-l să dea curs deciziei judecătorilor.
Nu am primit vreun răspuns. Ce-i drept, magistrații Curții de Apel București nu și-au motivat deocamdată hotărârea (deși, repetăm, au trecut mai mult de trei luni de la pronunțarea ei).
După motivarea hotărârii, vom mai încerca o dată. Dacă nici atunci BOR nu se va supune legii (o hotărâre judecătorească are valoare de lege pentru cel vizat de ea, este obligatorie), vom fi nevoiți să o punem în executare, la capătul unui nou proces, prin „instrumentul” legal numit executor judecătoresc.
Ce rămâne
Câteva explicații despre semnificația reușitei noastre procesuale sunt necesare pentru a înțelege consecințele. Orice act de „strategic litigation” – căci așa se numește procesul descris anterior – are drept scop crearea unui precedent.
E adevărat că, în dreptul de inspirație franceză, așa cum este și dreptul românesc, precedentul nu este „izvor de drept”, adică o hotărâre judecătorească nu are, în sine, putere de lege, ca în dreptul englez, de pildă. Are însă o valoare de „precedent”, în sensul că o astfel de hotărâre poate fi invocată în fața judecătorilor în orice alt proces, iar aceștia vor tinde să o ia drept argument, fie și doar în virtutea unificării jurisprudenței în România.
Noi am câștigat o bătălie în instanță cu Patriarhia Română, obținând o decizie definitivă care o obligă să se supună prevederilor Legii 544 din 2001.
Consecința e că orice om (jurnalist, activist civic sau simplu cetățean) care dă în judecată Biserica Ortodoxă Română pe motiv că refuză să-i comunice informații de interes public poate invoca, în apărarea sa, hotărârea definitivă obținută de noi. Și o poate face în orice situație, indiferent de natura solicitării formulate în baza Legii 544, nu doar atunci când întrebările vizează banii publici.
Precedentul obținut de Să fie lumină statuează, practic, că Biserica Ortodoxă Română (adică Patriarhia Română, dar și oricare dintre mitropoliile și episcopiile constituente) este obligată să se supună Legii 544 din 2001. Punct.
Asta înseamnă că oricine le poate solicita legal acestor entități de cult informații de interes public, fără ca acestea să se mai poată prevala efectiv de ideea că sunt exceptate de la comunicarea lor. O listă completă cu adresele electronice unde entitățile prevăzute în organigrama BOR pot fi contactate și interpelate în baza Legii 544 este de găsit pe site-ul Patriarhiei Române, AICI.
Dacă cei învestiți cu putere de autoritate publică nu vor să verifice în niciun fel BOR, o pot face de-acum înainte cetățenii, întrebând ceea ce Biserica Ortodoxă considera până astăzi că nu e cazul să fie întrebată.
Și totuși, este.
