În spatele acestui bilanț jurnalistic stă, înainte de toate, sprijinul material acordat de public pentru finanțarea activităților documentare propuse și asumate de colectivul Să fie lumină.
Au fost – în total – 64.000 de euro strânși din donații, cu care noi, jurnaliștii, am făcut în acești doi ani și jumătate (septembrie 2017 – martie 2020) zeci de mii de kilometri, cu mașinile sau cu avionul, pentru cercetarea faptelor, discuții, interviuri și obținerea probatoriului documentar. Am bătut, uneori, sute de kilometri pentru a pune o întrebare cuiva față în față, pentru o poză sau pentru un zbor de cinci minute cu o dronă.
Banii care ne-au susținut munca provin – cei mai mulți – din donațiile cititorilor, dar și de la cercuri de donatori din țară (Fundația Friends for Friends) și din străinătate (Cercul donatorilor de la Bruxelles), din granturi (Fondul pentru Democrație) și strângeri de fonduri (Swimathon).
Cheltuielile de documentare au presupus nu doar deplasări în țară și străinătate, ci și consultarea unor baze de date cum ar fi EBAS – un serviciu online care oferă acces la arhive ale Monitorului Oficial și ale altor publicații similare -, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară sau Registrul Comerțului.
Pentru că jurnalismul nu este beletristică, fiecare subiect și predicat din miile livrate publicului – și reluate acum, la ceas de bilanț – are la bază date factuale adunate, de cele mai multe ori, în condiții extrem de grele. Pentru public, fundamentele proiectului Să fie lumină și principiile sale de finanțare (exclusiv din donațiile cititorilor) s-au dorit a fi o garanție a adevărului și onestității din spatele fiecărui cuvânt citit.
Pentru noi, după aproape trei ani de muncă, rămâne – mai ales – speranța întremată că jurnalismul făcut în interes public poate supraviețui reîntorcându-se la condiția sa de bază – un bun comun care le poate arăta cetățenilor coordonatele lumii în care trăim. Cu o singură condiție – să fie finanțat de public, în calitate de unic acționar și beneficiar al jurnalismului.
De pildă, doar pentru seria despre abuzurile sexuale din Episcopia Hușilor, recent multi-premiată, am consumat o treime din suma totală de 64.000 de euro de care am dispus. Pentru documentarea acestei serii, reporterii Să fie lumină au bătut, timp de un an, în fiecare lună, drumuri pe ruta București – Vaslui – Iași – Neamț.
Ce nu putem cuantifica este, însă, nivelul de înțelegere, de cunoaștere, de surse și resurse la care am ajuns în acești doi ani și jumătate de proiect. Putem spune cu certitudine că, dincolo de oamenii de presă apropiați clerului, mulți dintre ei formați în instituții clericale și angajați în outleturi de presă controlate formal de cler, am ajuns la un nivel onorabil de înțelegere a fenomenului instituțional bisericesc.
Suma tuturor acestor premise și motive expuse mai sus ne împinge, la finalul termenului asumat inițial (de doi ani de zile în care să documentăm simbioza stat-culte-societate), să ajungem la o concluzie simplă. Să fie lumină trebuie să continue.
Dar în cadrul unui alt „contract” pe care-l propunem publicului.
__________