A sosit momentul bilanțului. După treizeci de luni de la primul articol publicat pe Să fie lumină, tragem linie, ne uităm înapoi, încercăm să facem sinteza efortului nostru comun și să găsim o ancoră pentru viitor.
Suntem la o răscruce a proiectului și, înainte de toate, un lucru trebuie spus răspicat: niciuna din reușitele acestui efort jurnalistic independent nu ar fi fost posibile fără publicul donator, fără cei care ne-au susținut financiar, fără cititorii care au înțeles că această muncă necesită resurse constante.
Sprijinul pe care l-am primit după publicarea Manifestului Să fie lumină, cel care a lansat practic proiectul și a stipulat condițiile contractului public propus cititorilor, nu a fost – în niciunul dintre acești ani – covârșitor.
În cele mai multe dintre luni am atins doar jumătate din necesarul financiar estimat la startul proiectului – dar chiar și cu aceste resurse limitate am reușit să documentăm și să publicăm zeci de reportaje și investigații despre instituțiile de cult din România.
Și pentru că acest efort comun jurnaliști-cititori are o semnificație care merge dincolo de mizele inițiale ale proiectului, un bilanț este necesar.
__________
Acum mai bine de trei ani, nouă reporteri din patru organizații media alternative anunțau că vor să ia calea Domnului. Mai exact, calea instituțiilor Sale slujitoare de pe pământ, adică a Bisericilor recunoscute formal de statul român.
Lansam în mai 2017 o campanie de crowdfunding pentru finanțarea unui proiect de jurnalism alternativ capabil să pună un reflector pe felul în care aceste instituții funcționează.
Când am început Să fie lumină, cu toții aveam o înțelegere superficială a fenomenului instituțional clerical din România. Știam cam ce știe un reporter cu oarecare experiență în meserie despre influența sutanelor în spațiul public autohton.
Știam că Bisericile sunt nelipsite din ecuația de putere, dar nu dispuneam de un probatoriu factual capabil să arate cât de mare poate fi influența clerului în statul nostru, unul laic prin Constituție.
Vedeam o parte din traseele bugetare prin care banii publici ajungeau în buzunarele preoțești, dar nu le cunoșteam pe toate.
Înțelesesem că oamenii cultelor „joacă” de multe ori politic, dar nu ne erau clare dinamica și dedesubturile acestor jocuri.
Știam, desigur, că Biserica este o enormă mașinărie comercială – dar bâjbâiam după circuitele propriu-zise care alimentează funcționarea acestei mașinării.
Intuiam, deci, că viața instituțională bisericească este în penumbra societății românești, deși nu știam mai nimic despre ce se întâmplă în spatele zidurilor groase ale catedralelor și palatelor episcopale, centrele puterii clericale.
Niște actori sociali cu asemenea mijloace și asemenea mize trebuie cunoscuți, văzuți, interogați, ne-am spus. Discrepanța ni se părea enormă: pe de o parte, influența extrem de mare a cultelor în „viața cetății”; pe de altă parte, puținătatea informațiilor publice despre ele.
Și ne-am propus atunci ca, la momentul unei necesare discuții în societate despre legătura stat-biserică, publicul nostru, cetățenii în general, dar și cei care fac politici publice în România să aibă pe masă, înaintea lor, cât mai multe date și fapte despre funcționarea instituțiilor clericale, pentru a ajunge la cele mai corecte decizii.
__________
Lumea bisericească este o lume închisă pentru cei care vor să o observe și să o chestioneze. Mult mai închisă decât ne închipuiam, mai ales în fața întrebărilor iscoditoare despre reguli, proceduri, decizii, bani, abuzuri și putere.
Am propus cititorilor noștri, la momentul lansării proiectul Să fie lumină, un „contract” pe doi ani în care mai mulți reporteri sapă și scot la lumină – pentru public și pentru conștiința generală – date, acte și fapte capabile să arate cine sunt oamenii care învârt rotițele lui Dumnezeu aici, în timpul vieții noastre, și cum funcționează pe dinăuntru lumea bisericească.
Au trecut doi ani și jumătate în care, cu ajutorul cititorilor noștri, am reușit să producem șaizeci de materiale jurnalistice, trei sferturi dintre ele reportaje și investigații. Sunt texte de presă în care am arătat cum se manifestă faptic simbioza stat-culte.
Am relatat despre banii noștri și afacerile lor, despre puterile profund discreționare ale ierarhilor asupra clerului și mirenilor, despre parteneriatele contra naturii din care statul pierde și clerul – implacabil – câștigă.
Am descoperit, în ciuda statului român care considera povestea închisă, un abuz sexual sistematic, instituțional asupra unor tineri seminariști petrecut în Episcopia Hușilor sub domnia infamului episcop BOR Cornel Onilă.
Am văzut Biserica umblând fără scrupule cu bani de la buget sau bani europeni, am văzut nepotism, dar și „săgeți” ale oamenilor BOR trimise în structuri de putere politică, am văzut cum se pregătește lucrarea Domnului (la urne și nu numai).
Am cotrobăit prin trecutul înaltelor fețe bisericești căutând – și găsind – urme de securism și despotism, am încercat să înțelegem pe teren diferența dintre un cult și o sectă, am văzut cu ce se soldează ciocnirea dintre credință și știință.
În spatele tuturor acestor link-uri stau, de fapt, 44 de investigații, reportaje și videoreportaje, precum și alte 16 subiecte publicate ca „note” pe Facebook. Sunt zeci de ore de citit pentru voi, publicul – și au fost mii de ore de muncă pentru noi ca să adunăm și să corelăm datele, actele și faptele.
__________