Anul 2018 – anul când se împlinesc o sută de ani de la vremelnica mare unire a românilor – pare a fi, mai ales, o desfășurare de forțe a Bisericii Ortodoxe Române achitată de la buget.

Ierarhii BOR au cerut și au primit bani pentru înălțarea Catedralei Neamului, dar și sume importante de la bugetele locale și centrale pentru organizarea unor manifestări publice ortodoxe. Manifestări ale tinereții în credință și în comuniune, așa cum le prezintă scriptic structurile BOR în solicitările de finanțare înaintate către statul român.

Evenimentele sunt menite să transmită la ceas centenar mesajul unității, fraternității, comuniunii și împreună-pășirii spre un viitor mai bun, mai strălucit în unitate și diversitate (n.r. – formulele sunt utilizate într-un document-concept care însoțește dosarul de finanțare ITO 2018 consultat de Să fie lumină). În paralel, Biserica susține cu toată puterea, cu vorba și cu fapta, modificarea Constituției pentru a fi definită căsătoria drept uniunea între un bărbat și o femeie.

Buzunarele bugetare locale din care sunt finanțate unele activități ale BOR conțin bani publici pentru activități culturale specifice organizațiilor non-guvernamentale. Buzunarul bugetar central care furnizează sprijin este o instituție aflată în subordinea guvernului – Secretariatul de Stat pentru Culte.

Ierarhii BOR au depus cereri de finanțare, în care au precizat importanța publică a evenimentelor și necesarul de bani pentru cazări, mese, broșuri, tricouri, stegulețe, materiale publicitare și altele.

Iar instituțiile centrale și locale ale statului român au încuviințat. Banilor publici pentru propaganda creștin-ortodoxă abia li se mai ține socoteala. Ei vin inclusiv dinspre companii de stat.

Am urmărit în ultima lună de zile organizarea și desfășurarea unui astfel de eveniment. La începutul lunii septembrie a avut loc la Sibiu a cincea Întâlnire Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), un format care reunește anual juni credincioși din toată țara (trimiși de parohii), dar și invitați din străinătate.

Evenimentul de anul acesta a fost organizat de Arhiepiscopia Sibiului, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu Streza. Au fost prezenți mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu însuși Patriarhul Daniel.

Prezentatorul de gală al evenimentului a fost îndrăgitul om de televiziune Dan Negru, consacrat la emisiunea ’Te pui cu blondele?’ (coprezentatori – actorii Ovidiu Cuncea și Alexandra Șerban-Zavate).

Totul s-a întâmplat pe bani publici. Au fost primiți. Iată: 500.000 de lei de la Secretariatul de Stat pentru Culte, 285.000 de lei la Primăria Sibiu, dar și alte sume de la două companii de stat, Romgaz – 200.000 de lei – și Transgaz, care a refuzat să comunice suma. Au mai sprijinit desfășurarea de forțe a BOR de la Sibiu și alte entități publice, precum Academia Forțelor Terestre, care a oferit spații de cazare.

Pentru ce?

Au fost spectacole deosebite cu acces liber în Piața Mare din Sibiu, s-au produs artiști precum Andra sau formația Compact, s-a bătut toaca, s-au tras clopotele, s-a conferențiat, s-a mărșăluit în cămăși albe pe străzile orașului, s-a scandat, într-un glas, ca în peluzele stadioanelor, ’Hristos în mijlocul nostru – a fost, este și va fi!’.

Lansarea ITO Sibiu 2018. De la stânga la dreapta: primarul orașului Sibiu, Astrid Fodor; mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza; patriarhul BOR, Daniel; secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi; ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu; rectorul Academiei Forțelor Terestre, Ghiță Bârsan. | FOTO: captură video Trinitas TV

Așa trebuie să fi fost și în România interbelică, pe vremea când înfloreau șovinismul, xenofobia și antisemitismul, toate motivate și încurajate religios.

La ITO Sibiu au fost și workshop-uri frumoase, Domnul a rânduit pentru tineri și o aplicație spectaculoasă pentru telefoanele lor inteligente, s-a participat la conferințe, s-au recitat poeme din poeți legionari, a conferențiat Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania, sibian și el, s-a făcut multă laudatio în cerc, a fost plin de excelențe, tineri ortodocși din toată lumea s-au rugat împreună cu ocazia prăznuirii Nașterii Maicii Domnului, oaspeții din Africa au manifestat o dragoste creștină (ba chiar am fost martorii unor momente de tandrețe care prevesteau împlinirea iubirii creștine, în sfânta taină a cununiei, între reprezentanții Africii și reprezentantele Moldovei), iar presa de la fața locului a relatat cu căldură evenimentul.

Totul a fost – din perspectiva BOR (și a presei locului) – la superlativ. Televiziunea Patriarhiei, Trinitas, a transmis ore întregi de la Sibiu.

Oaspeții s-au bucurat și de un spectacol extraordinar al ansamblului Junii Sibiului (care își desfășoară activitatea sub autoritatea și finanțarea Consiliului Județean Sibiu). Junii au deschis show-ul lor cu un vechi obicei specific Mărginimii Sibiului – focul viu. A fost evocat focul ritualic al ciobanilor, puterea sa de a proteja, focul a fost chemat prin formule magice (pre-creștine). Dacă vreți să știți, era interzis să împrumuți jar din focul viu.

Am fost, așadar, la Sibiu, ne-am uitat pe dosarele de finanțare a evenimentului, am cântărit și suntem în măsură să vă transmitem salutările tinerilor ortodocși din țară, care au petrecut creștinește vreme de patru zile. Pe banii noștri.

PROLOGUL

Ciudatul caz al Excelențelor Lor

Este 5 septembrie, ceas de seară, iar la Trinitas TV are loc – cu binecuvântarea lui Dumnezeu – o emisiune dedicată Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, care stă să înceapă la Sibiu.

În studioul amenajat la Primăria Sibiu iau loc Înaltpreasfințitul Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului, Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Biseriici Ortodoxe Române și Ciprian Olinici, directorul Trinitas TV.

Se face obișnuitul laudatio în cerc, excelențele-lor nu ocolesc niciun cuvânt de slavă unul către altul, Domnul rânduiește în studio armonie, concordie, se trage concluzia că gesturile Bisericii sunt un mic balsam pentru societatea noastră greu încercată.

Emil Hurezeanu, distins în trecut de însuși IPS Streza cu Crucea Șaguniană (Vrednic este! – s-a cântat atunci), mărturisește că încă se simte un reprezentant al presei, în trena omului de radio care a fost la Europa Liberă.

Se simte, dar nu ar mai fi cazul.

El ridică, una după alta, mingi la fileul Părintelui Mitropolit, care vine, cu duhul blândeții, și pune lucrurile în și mai bună rânduială în acest conclav al moravurilor la ceas de seară.

Cărturarul Emil Hurezeanu nu are nicio problemă să stea la aceeași masă și să se completeze moral cu IPS Laurențiu Streza, ierarhul BOR care a întronat în învățământul teologic sibian o rețea de clan care a abolit toate principiile etice.

Mai departe, Excelența sa, ambasadorul, dă ghes că ar fi util ca Biserica să fie mai prezentă în viața noastră politică, ba chiar să ocupe, de ce nu?, și un loc în forumul legislativ (senatori de drept), ca altădată în Interbelic. Auzindu-l, Părintele Mitropolit îl privea galeș, ca pe un înduioșător naiv. Ideea l-a vizitat în anii din urmă și pe ierarhul sibian, care a stârnit un scandal public în primăvara anului 2013, când a preamărit modelul parlamentar interbelic (n.r. – acesta rezerva un număr de locuri pentru reprezentanții BOR).

Îl anunțăm pe Emil Hurezeanu că am aflat ce este dincolo de zâmbetul Prea Sfințitului: Înaltul s-a învrednicit deja să aibă oamenii Bisericii în toate structurile de decizie politică. La Sibiu, popimea a îmbrăcat demult și haina lumească a politicianului. Asta în ciuda vorbelor Mitropolitului la Trinitas: Nu ne introducem în anumite locuri tensionate ca să facem noi pe arbitrii. Nu putem, nu avem cum.

Adevărul e altul: s-au introdus, au avut cum.

Excelența Sa Emil Hurezeanu îl elogiază apoi pe Andrei Șaguna, vorbește doct, are argumentația solidă și evocă și ideea că ar fi fost frumos ca la această întâlnire internațională să participe și reprezentanții altor religii, fără de care Marea Unire de la 1918 nu ar fi fost posibilă.

Da, ar fi fost frumos, se conchide dinspre oamenii BOR. Apoi se trece mai departe.

Hurezeanu dezvoltă și teza că tineretul nu mai are simț istoric, că nu îl mai interesează de unde vine și încotro se îndreaptă istoria, îi dorește ortodoxiei să dea și un filon politic creștin-democrat, ca în Germania, unde ambasadorul ne reprezintă astăzi, și anunță, totodată, că nu dorește revenirea la fervoarea creștină din timpul Războiului de treizeci de ani (de la 1618-1648).

Pe de altă parte, IPS Streza deplânge faptul că tinerii își cumpără blugii gata rupți și se întreabă ce o să se aleagă de ei (de tineri). Tot el mai constată și decăderea sărutului pe stradă (altădată sacru pentru tineri, sărutul a tot fost coborât în bezna frivolității, și Doamne ferește!, mai spune Mitropolitul, să nu ajungem să vedem altele și mai și, că nu se mai țin tinerii de mână delicat pe stradă, cum se țineau ei altădată).

IPS și-a manifestat dorința de a fi liniște și pace pentru ca poporul lui Dumnezeu să se bucure de darurile lui Dumnezeu, subliniind, cu duhovnică înțelepciune, că libertatea e un dar care foarte greu se gestionează.

Jos negativismul!

Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, acuză presa că practică negativismul, jurnaliștii indispunând astfel, cu critica lor permanentă, oamenii în sutană. IPS Streza a fost ștampilat de media drept popa cu limuzină de 63.000 de euro, iar la întrebarea ziaristului – de ce umblă mitropolitul în lux, nu-i ajunge și mai puțin? -, fața bisericească a comis păcat, anunțând că e gata să arunce blestem.

Tot Streza este cel care i-a îndemnat recent pe toți credincioșii din țara noastră să voteze la referendumul pentru redefinirea familiei, aruncând ipoteza că, dacă nu, homosexualii vor lua copiii oamenilor, din moment ce ei nu pot face copii.

Asemenea relatări nu îi sunt pe plac purtătorului de cuvânt Bănescu, care îndeplinește însă cu sârg misiunea de a fi prezent la emisiuni televizate unde nimeni nu-l deranjează cu întrebări și poate disemina în voie mesajul Bisericii Ortodoxe Române.

Deschiderea ITO Sibiu 2018 a fost precedată de o „masă rotundă” în jurul căreia „excelențele” s-au pus amical de acord. | FOTO: Vlad Stoicescu / Să fie lumină

HAKUNA MATATA, SIBIU!

De la vorbele mari ale fețelor bisericești la uite, mami, talibanii!

S-a făcut ziua de joi, 6 septembrie 2018. Piața Mare a orașului Sibiu este plină. Suntem înconjurați de semne ale unui trecut în care religia a jucat un rol important. Ortodocșii, unitarienii, protestanții, catolicii – toți și-au mărturisit credința înălțând aici biserici trainice.

Astăzi, aici, se întâlnesc doar tinerii ortodocși, e manifestare mare, însuși Patriarhul Daniel, sprijinit în cârja sa patriarhală, ia loc în mijlocul scenei. Înalte fețe bisericești și laice își dau mâna pentru ca totul să decurgă impecabil.

Prezentatorii sunt în extaz prezentând (un plus pentru Ovidiu Cuncea, care a pus cu adevărat patos – el a și luat-o recent pe calea diaconiei).

Delegațiile reprezentanților sunt vaste. Sunt mii de tineri prezenți la Sibiu. Mii! Ei au venit din toată țara noastră, dar și din străinătate. Nu pot fi circumscriși unei arii geografice, dar nici unei arii economice.

Sunt băieți de seminar și fete din asociațiile de tineret care gravitează în jurul Bisericii Ortodoxe Române, copii săraci de la țară, dar și tineri care poartă cu ei cele mai noi gadget-uri, coane preotese cu părul făcut permanent, profesori de religie de ambe sexe, dar și popi (unii cu bani mulți) care umblă încolo și încoace în straiele lor preoțești, grași și rumeni în obraji, împărțind binecuvântări turiștilor curioși și zicând la tot pasul un călduros Doamne ajută!

Delegațiile participante la ITO Sibiu 2018 au pătruns, una câte una, în Piața Mare a orașului, discret, dar ferm dirijate de câte un preot. | FOTO: Andrei Crăciun / Să fie lumină

Cerșetorii minori din Piață le cer, dar popii nu prea le dau, iar atunci cerșetorii minori, indiferenți de haina preoțească, scapă – asta e, păcatul lor! – câte-o înjurătură.

Prezentarea delegațiilor s-a dorit un moment înălțător, dar a fost mai aproape de comedie. Reporterul deschide reportofonul și înregistrează – ce altceva să facă?

Textele de prezentare ale delegațiilor – pline de cuvinte pompoase – par scrise de un Nae Cațavencu ce tocmai s-a scrântit întru Hristos. Grijile lumești cele mici, din public, se amestecă printre vorbele mari de la amvon (a vorbit frumos și Patriarhul Daniel, care a dat binecuvântare și ne-a anunțat că ne așteaptă pe toți când s-o sfinți Catedrala cea mare de la București, de Sfântul Andrei).

Oițele rătăcite au mers la păcănele

Au fost însă și întâmplări neplăcute. Am văzut cu ochii noștri chiar și oițe rătăcite ieșind din turmele îngrijite de sfinții părinți și luând calea păcănelelor din incinta sediului loto din Piața Mare. Dădeau în ele tinerele vlăstare ale ortodoxiei noastre, oscilând între roșu și negru, ca în romanul lui Stendhal!

Alte oițe rătăcite mai beau și tutun pe la colțurile pieței, bucurându-se de iarba diavolului. Atmosfera însă era una pioasă, deși lume era de tot felul: tinerii pătrunși de credință adevărată și tineri profitând, foarte românește, de o excursie gratis la Sibiu, tineri din toate colțurile României întâlnindu-se sub steagul tricolor și sub deviza manifestației – Unitate. Credință. Neam. Tineri din nordul României uitându-se curios la cei din sudul ei, purtându-și toți straiele populare cu mândrie și prinzând drag unii de accentele altora.

Pe reportofon s-au amestecat vocea lui Dan Negru și vocea lui Ovidiu Cuncea, vocea Patriarhului Daniel și nedumerirea unui creștin sibian exprimată din chiar-Doamne (de ce există și Sfânta Marie și sfânta Marie Mică?), iar în loc de încheiere, trecând pe acolo o mamă cu prunc în cărucior i-a aruncat copilului aceste vorbe grele: „Ia uite, mami, talibanii!”. Vorbe grele – s-au înregistrat și ele.

Până atunci, însă, delegațiile!

Fiecare structură BOR din țară a trimis la Sibiu reprezentanți, din structurile de tinerete ale parohiilor. Delegațiile s-au identificat cu ajutorul unor pancarte numerotate. | FOTO: captură video Doxologia

Cârja patriarhală tresaltă la Jambo Bwana

Delegațiile au fost întâmpinate cu bucurie de public. În special cea africană, care a intrat pe scenă pe acordurile melodiei Treceți batalioane române Carpații! și a fost prezentată astfel: Purtând cu ei mireasma exotică a continentului african și cântarea plină de culoare a Duhului Sfânt, a culturii lor misionare, reprezentanții Patriarhiei Alexandriei și a întregii Africi. Ei sunt cu muzica!

Africanii au salutat publicul cu frumoasele cuvinte Hakuna Matata, România și Hakuna Matata, Sibiu, îndemnând oamenii din Piață să nu-și facă griji. Ei au fredonat șlagărul Jambo Bwana (adaptând nemuritoarele versuri la Jambo, Jambo bwana/ Habari gani,/ Mzuri sana/ Wageni, Wakaribishwa/ România yetu Hakuna Matata/ România nchi nzuri/ Hakuna Matata).

Interpretarea lor a adus un surâs blajin pe chipul Patriarhului nostru Daniel. La Sibiu bătea un vânt plăcut și Preafericitul își unduia ușor cârja patriarhală în ritmul muzicii africanilor. Era foarte bine.

Ortodoxia – ole!, Sibiu – ole!, Bravo! – au mai strigat reprezentanții continentului negru înainte să lase loc altor și altor delegații, dintre care am reținut:

… tainici ucenici ai sfântului Nicodim de la Dunăre și apa Vodiței, purtând pod apolodoric peste dragoste, peste veacuri, sosesc în Sibiu tinerii delegației Episcopiei Severinului și Strehaiei!

… și din locurile istorice care au dat oțelul Turnului Eiffel și pe vlădicul ortodox semnatar al actului de unire națională de la 1 decembrie 1918, Miron Cristea, delegația tinerilor din Episcopia Caransebeșului!

… purtând cu ei icoana capului lui Mihai Viteazu de la Mânăstirea Dealu, intră în Sibiu, reprezentând singura cetate care s-a predat lui Vodă fără luptă, delegația Arhiepiscopiei Târgoviștei!

… de la Dunăre, Maica Domnului ce împlinește rod și acestor locuri, Delegația Arhiepiscopiei Dunării de Jos!

Tinerii au fost permanent elogiați și cuvinte frumoase li s-au adresat din susul scenei, după cum urmează: din prea-plinul inimii voastre, în prea plinul de sete al Mântuitorului Hristos al neamului românesc, aceasta este mărturia voastră, Dumnezeu să vă binecuvânteze!

„Ura! Doamne ajută! Doamne ajută!”, a strigat, când și când, pe la marginile ei, fericită, mulțimea, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, sub ochii părinților de azi ai Bisericii Ortodoxe.

Îndărătul oamenilor prezenți pe scenă stăteau scrise cuvinte mari: împreună, fidelitate, cunoaștere, viitor. Tot în deschidere, s-a cântat imnul nostru național, s-a stat cu mâna la piept, s-au fluturat steagurile.

Delegații, bulgarii, ciprioții, toți ortodocșii au primit cu bucurie prezența la Sibiu pe banii contribuabilului român de toate orientările religioase.

… de la sud de Dunăre, purtând cu ei curajul renașterii întru Hristos, reprezentanții Bulgariei!

… străbătând istoria și purtând cu ea mărturia curajului mărturisitor, a sosit la Sibiu purtând cu sine soarele și strălucirea mării, Biserica Ortodoxă a Ciprului!

… fiii unor parohii pline de râvnă misionară, Episcopia Ortodoxă a Europei de Nord!

Cea mai zgomotoasă primire le-a fost rezervată celor din Chișinău. „Ia uite, cele mai puternice aplauze!”, s-a minunat și Dan Negru.

Au mai fost amintite atât curajul exploratorilor de odinioară (la prezentarea trimișilor din Spania și Portugalia), cât și idealul visului american al democrației și libertății de exprimare (welcome! – li s-a spus celor veniți din Statele Unite ale Americii).

Preafericitul Daniel, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, a încheiat cu o binecuvântare ceremonia de lansare a ITO Sibiu 2018. | FOTO: captură video Trinitas TV

Minunata lecție a tinereții fără bătrânețe oferită de Patriarhul nostru

Patriarhului Daniel i s-a mulțumit pentru minunata lecție a tinereții fără bătrânețe, care ne-a făcut dovada că suntem toți tineri, deși de vârste diferite.

Niciun reprezentant n-a plecat acasă fără vorbă bună (cei din Slobozia și Călărași au fost menționați ca demni reprezentați ai Câmpiei Române, iar cei din Teleorman au primit aplauze ca reprezentanți ai luncii dunărene și deosebiți mărturisitori creștini). S-a apreciat la superlativ și coasta de lumină a Văii Jiului (!).

Iar când a venit rândul celor din Alba-Iulia, prezentatorii s-au întrecut pe ei înșiși vorbind despre centenare de istorie națională!

Poate cel mai frumos a intrat în scenă Zalăul. Iată Zalăul: … și din Zalău, urmași ai celor din legiunile romane ce înnobilau cu vitejia lor (…) ieșind prin poarta Pretoriei și venind la Sibiu, delegația Episcopiei Sălajului!

S-a vorbit mult și înălțător despre România și despre darurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat poporul (suntem și noi, în felul nostru, poporul ales), s-au făcut chiar sugestii pentru cine ar fi potrivit să ocupe fotolii ministeriale în viitoarele Guverne și s-a conchis așa: Suntem, liturghie după liturghie, copiii aceluiași neam împlinit în Dumnezeu, ca Tată, Fiu și Duh Sfânt.

Cei prezentați au fost foarte bucuroși de cum a decurs seara de deschidere, iar la întoarcerea acasă au scris cuvinte frumoase despre întâmplarea de la Sibiu, după cum urmează – Caransebeșul AradulIașulDeva și HunedoaraCovasna și Harghita.

S-a punctat că a cincea întâlnire internațională a tinerilor ortodocși înseamnă continuarea unui proiect, dar și – deja – o tradiție: a cincea întâlnire pentru a povesti împreună viața lor, pentru a ne-o dărui cu sens celor ce căutăm sensuri în generația voastră! Sunteți, dragii noștri tineri, chemați să ne învățați pe noi, de vârsta a doua, cum să întinerim. Faceți o declarație de dragoste și întinerire la o sută de ani de Românie tânără și dintru împreună, voi sunteți aceștia care ne uniți inimile întru Iisus Hristos, Mântuitor.

Și s-a făcut noapte și apoi s-a făcut dimineață. Ziua întâi.

Sa fie lumină!

Investigăm cultele religioase din România și păienjenișul financiar care se naște din relația lor cu statul (și cu banul public). Avem nevoie însă de sprijinul tău.

UNITATE. CREDINȚĂ. NEAM

Marșul celor în alb

Vineri, tineretul s-a bucurat de un program cultural intens. S-au vizitat muzee, s-a participat la workshop-uri, s-a făcut frumoasă propagandă familiei creștine, așa cum a lăsat-o rânduită Domnul în Biblie, s-a pedalat cu succes pe ideea enunțată la Trinitas TV de Excelența Sa Hurezeanu – că au murit sute de mii de români, de o parte și de alta a Carpaților, în primul război mondial -, s-au depus eforturi pentru ca acest sacrificiu să intre în codul de bare al percepției moderne al unui tânăr (în vorbele televizate ale maestrului), s-a dorit reintrarea într-un – cităm din nou – un ciclu de conștiență perceptivă a istoriei.

La ITO Sibiu s-a înfruntat fără umbre de îndoială riscul ca manifestarea să pară desuetă, dat fiind discursul laic, federalist și ultra-european din alte straturi ale societății. La ITO Sibiu a existat doar ortodoxia națională – chiar dacă pe banii tuturor. Pe scurt: s-a căutat reintegrarea în istoricitate.

Reintegrarea s-a făcut mărșăluind pe bulevardele Sibiului cu bucurie întru Hristos, bucurie neîmpărtășită unanim de locatarii pe care i-a prins noaptea cu creștinii urlând „Slavă lui Dumnezeu!” la ei sub geam.

S-a strigat pe străzi despre marile virtuți teologale – credința, nădejdea, iubirea -, iar tinerii s-au dovedit a fi la înălțimea așteptărilor IPS Streza, care anunțase cu două zile înainte că ei sunt o materie care încă se poate plămădi, se poate pune flacăra iubirii lui Dumnezeu pe ea.

În cuvintele organizatorilor, tinerii noștri ortodocși au arătat că pot construi punți, pot găsi repere umane și pot să se bucure de prietenia fără sfârșit a mântuitorului Iisus Hristos.

Iar seara s-a dansat pe frumoase melodii populare, deliciul africanilor făcându-l refrenul Marine, la nunta ta…

S-a insistat că ne-am strâns laolaltă să ne bucurăm că suntem români de o sută de ani și s-a ridicat rugăciunea Împărate ceresc.

Până la Împăratul ceresc, pe zi s-a mers prin oraș. S-a luat, gazetărește, pulsul evenimentului, întâlnirile cu cetățeanul putând fi rezumate la acest dialog cu un domn pe nume Horațiu, trecător prin Piața Mică, care nu s-a arătat deloc deranjat că petrec popii și enoriașii pe cheltuială publică considerând – cităm – că e ceva normal.

Au existat însă și voci critice, unele chiar insinuante – s-a evocat ca direcție de lucru pentru colectivul Să fie lumină investigarea unei vile din Cisnădie a unei misterioase măicuțe de la Arhiepiscopia Sibiului pe nume Teodora. Vom cerceta.

Decor cu stat, Biserică și cetățeni de la evenimentul de deschidere a ITO Sibiu 2018. Ierarhii BOR încuviințează îngăduitori desfășurarea de forțe plătită de bugetele publice. | FOTO: captură video Trinitas TV

Să nu uităm: în cadrul ITO a fost și conferință mare, la Sala Transilvania. Carismaticul părinte Constantin Necula și, din nou, Excelența Sa Emil Hurezeanu, dar și IPS Streza. S-a încercat intrarea în sală ca simplu cetățean, dar ni s-a transmis că e un eveniment privat. S-a intrat totuși ca presă, iar până la urmă au intrat și unii dintre cetățenii care au dorit, în limita locurilor disponibile.

În contractul de finanțare semnat cu Primăria Sibiu, arhiepiscopia ortodoxă din oraș se angajase să țină întregul eveniment deschis spre participare publică – o condiție obligatorie pentru primirea banilor publici.

Conferința de la Sala Transilvania din Sibiu a debutat cu o domnișoară de clasa a patra interpretând un șlagăr creștin – Scrisoare către Dumnezeu.

Directorul Festivalului Internațional de Teatru Sibiu, director al Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu, membru în atâtea comisii și comitete, domnul actor Contantin Chiriac a interpretat un poem cu versuri din mai mulți autori (la bază stând poemul Laudă, al legionarului Nichifor Crainic).

Buchetul liric Metanie ție, părinte a fost savurat de public, mai ales când maestrul îmbrăcat tot în negru se dădea de ceasul morții pe frumoasele versuri Să ai, să ai, o, lăcomie/ Crâncenă, nebună/ Adună, omule/ Adună/ Căznește, fură/ Sapă și omoară/ Îți trebuiesc avere și comoare/ Îți trebuiesc palate și vestminte/ Să înghită în ele hoit și oseminte/ (…) Dă-mi, Doamne, dă-mi/și iarăși dă-mi/ că Dumnezeu m-ar vedea cât de mult/ mă iubesc/ și poate m-aș rușina/ (…) și de îmi dă el o moșie sau o împărăție/ gura mea poate să dumice mai mult?

Despre averile, comorile, palatele și veșmintele ierarhilor BOR nu s-a făcut vorbire.

Auzind asemenea cuvinte mari, acest recurs la o modestie monahală, ne-a împins Necuratul să consultăm declarația de avere a maestrului Chiriac. Pentru cei curioși, ea se află aici.

Același Necuratul nu s-a astâmpărat nicicum, căci ne-a împins să căutăm apoi și declarația de avere a mitropolitului Streza (valabilă pentru anul 2009, când deținea funcția de decan al Facultății de Teologie din Sibiu, aici), care dădea din cap a aprobare chiar în timp ce maestrul Chiriac își încheia intervenția spunând așa: „Cu adevărat deșertăciune/ sunt toate/ și viața aceasta este/ umbră și vis.”

Hulă străinilor care ne-au furat țara

În continuarea lucrărilor serii, fetița cu scrisoarea către Dumnezeu, îmbrăcată în port tradițional, a interpretat și melodia România, o melodie în care plângeau Ardealul și Banatul, Moldova și tot Regatul, iar din Constanța până-n Cluj și din Giurgiu pân’ la ruși (!) plângea țara lacrimi grele. Melodia anunța că, tot gândindu-se la țara sa, autorul și-a pierdut și liniștea, fiindcă liniștea toată e legată doar de ea.

La refren, cei din sală se mândreau, împreună cu fetița, că ei nu își vând țara. Aplauzele au fost furtunoase la versul care îi evoca pe nemernicii care au vândut țara noastră la străini (hainii!). Aplauzele au fost și mai furtunoase la versul iar românii, milioane, stau și plâng și mor de foame! Umbre s-au lăsat atunci pe chipurile fețelor bisericești și ale tinerilor creștin-ortodocși deopotrivă.

„Să dați cu noi de pământ dacă trădăm!”, le-a spus părintele Necula tinerilor creștin-ortodocși.

Evenimentul de vitrină al ITO Sibiu a fost o conferință despre unitate, credință și neam, susținută înaintea delegațiilor participante de Emil Hurezeanu și Constantin Necula. | FOTO: Andrei Crăciun / Să fie lumină

Apoi, părintele Necula a menționat one surprise. Și conferința a început cu genericul emisiunii Actualitatea românească, ținută pe vremuri de Emil Hurezeanu la Radio Europa Liberă. Cei mai mulți dintre tinerii din sală nu erau născuți când Actualitatea românească era o voce a libertății pentru cei de dincoace de cortina de fier.

Emil Hurezeanu s-a ridicat de pe scaun și, solemn, a cuvântat: Tinere fețe românești adunate astfel sub semnul complet neîntâmplător al credinței, nădejdii, neamului și țării (…) vă salut cu bucurie smerită!

Și a urmat conferința.

Trecutul – le-a spus Hurezeanu tinerilor, închizând o parabolă – revine năprasnic în prim-plan, el nu vrea să fie uitat. S-a purces, deci, la făcut laudatio trecutului, au fost evocate mari personalități, s-a vorbit de bine credința, s-a vorbit de bine neamul, s-a elogiat limba noastră, s-a făcut referire la Hegel, care era de părere că Hristos este figura centrală a istoriei, s-a menționat forța mito-poetică a religiei, care mobilizează imaginația, s-a introdus ipoteza că țara și credința sunt funcții ale istoriei, apoi Hurezeanu le-a mai vorbit tinerilor despre cimitirele din Paris, despre cum se salută psihanaliștii când se văd pe stradă și a încheiat apoteotic dându-le încredere că vine Mântuitorul Iisus Hristos (ultimul mesager). Dar până vine, a mai sugerat Hurezeanu, să privim către trecut.

După toate câte s-au spus, poate e cazul să vedem și ce nu s-a spus.

EPILOGUL

Cele asupra cărora s-a păstrat tăcerea

Nu s-a vorbit nicăieri public, la ITO Sibiu 2018, despre rolul Bisericii Ortodoxe Române în referendumul care urmează.

Nu s-a spus niciun cuvânt despre faptul că pe drumul cu care oamenii Bisericii își sperie enoriașii – că vin homosexualii și le iau copii – nu s-a mers încă. În schimb, pe drumul cu tineri încolonați mărșăluind întru Hristos s-a mai mers. E un drum care a condus la cele mai mari masacre din istoria recentă a umanității. A condus la ghetouri și lagăre de exterminare. A început tot cu unitate, credință și neam și s-a ajuns la concluzia că alte neamuri și alte credințe trebuie nimicite.

Despre această istorie nu li s-a vorbit tinerilor nimic.

Tinerilor ortodocși nu li s-a spus nimic nici despre cine și cât a plătit pentru weekend-ul lor la Sibiu. Nu li s-a spus, de pildă, că Biserica a cerut toți banii de la buget, de la Secretariatul de Stat pentru Culte, de unde a primit o jumătate de milion de lei.

Din documentele obținute și consultate de Să fie lumină reiese că IPS Streza a cerut puțin peste 930.000 de lei, de la Culte s-au dat doar 500.000 de lei, dar banii s-au strâns până la urmă din sume conexe, dar la fel de publice. Primăria Sibiu a achitat 285.000 de lei. Romgaz, companie de stat din domeniul energiei, a dat 200.000 de lei.

Tinerii ortodocși au primit cazare în căminele Academiei Forțelor Terestre din Sibiu, au primit mâncare, dar și diferite materiale promoționale, broșuri și cărți despre Dumnezeu (3.050 bucăți). S-au împărțit chiar pelerine de ploaie, pixuri și rucsacuri.

Poate-ar fi fost demn de anunțat acest lucru, să știe și tinerii ortodocși că cineva a plătit pentru toate acestea peste un milion de lei. Fonduri publice.

Contractul de finanțare semnat de Primăria Sibiu cu Arhiepiscopia Sibiului, organizatoarea ITO Sibiu 2018. Click pe imagine pentru a vedea contractul.

Întâlnirea Internațională de la Sibiu nu a fost singura manifestare de acest gen din țară – nici vorbă. Au loc astfel de întâlniri (la nivel național) regulat, cea mai importantă din acest an fiind la Iași (alți bani de la buget, altă distracție binecuvântată de BOR).

La anul, Întâlnirea Tinerilor Ortodocși va avea loc la Craiova. Tot pe bani publici. Poate se vor evoca atunci lucruri mai puțin înălțătoare.

Deocamdată, reintegrarea în istoricitate s-a făcut cu aceste mici scăpări.

În ciuda acestor lipsuri, tinerii ortodocși au plecat îmbărbătați din Sala Transilvania și au mărșăluit iar cântând Tu, Ardeal! și Cu noi este Dumnezeu!. Reprezentanții Giurgiului spuneau, plini de mândrie și un pic șugubăț, o cimilitură cam așa: Dumnezeu, uită-te că vine/ vine după tine!

În ciuda orei deja înaintate, s-au mai băut cafele la Honey Bunny, iar tinerii creștini i-au bucurat pe ultimii vânzătorii de porumb ai zilei. Fetele din Sălaj au purtat cozi sălăjenești, splendide cosițe, și au scandat și ele minute în șir Nu ne vindem țara! Cei mai gălăgioși au fost, însă, tot oltenii.

Reporterul a putut să consemneze și acest strigăt rar, care aduce la un loc, în an centenar, Brăila și Galațiul: Din Brăila și Galați, cu iubire pentru frați!

Auzind aceste cuvinte, frații din Basarabia au fost cei mai emoționați.

Mulțimea strânsă pe treptele Catedralei Mitropolitane din Sibiu a adus slavă Domnului la finalul ITO 2018. | FOTO: captură video Doxologia

În zilele următoare, la ITO s-a mai bătut toaca, s-au tras clopote, s-a mers la slujbă și apoi oaspeții au plecat la casele lor, încredințați că tot ce s-a întâmplat la Sibiu a fost adevărat, bine și frumos.

În autogări și în gări s-au plâns lacrimile despărțirii.

Ultimele cuvinte au fost acestea: Doamne ajută! Dar, de ajutat, totuși, cel mai mult au ajutat bugetele publice din România.

***

Au contribuit la documentarea acestui articol Diana Oncioiu și Vlad Stoicescu.

Sa fie lumină!

Investigăm cultele religioase din România și păienjenișul financiar care se naște din relația lor cu statul (și cu banul public). Avem nevoie însă de sprijinul tău.

Despre autor