Texanul Dennis Pence a ajuns în România în urmă cu un deceniu și jumătate, cu un plan măreț: să transforme spiritual țara. Printr-un concurs de circumstanțe, totul a început la Cluj. Pence și-a făcut aici o biserică a lui (Covenant Christian Center – Biserica Creștină Cluj), fiind urmat inițial de sute de oameni. Cu anii au devenit tot mai puțini. Un nucleu dur de credincioși, asupra cărora pastorul exercita o influență extraordinară.

Cei care au ieșit din biserica lui Pence spun că ajunseseră să-și încredințeze întreaga viață în mâinile lui. Dennis le spunea dacă să se căsătorească sau dacă să-și schimbe slujba, și tot el îi orienta să facă lucrurile – toate lucrurile – conform planului pe care Dumnezeu îl avea (Pence vorbea cu nesfârșită convingere despre un viitor în care 1% din populația Clujului îi dădea ascultare).

Când venea timpul să dea zeciuiala la biserică (zece la sută din ce câștigă), pastorul le punea în vedere – printr-o pildă biblică (pentru tot ce își dorea găsea câte un verset biblic) – că ar fi mai bine să calculeze din venitul brut, nu din venitul net. Pence nu dădea vreodată socoteală pentru bani – iar adepții profetului nu întrebau la rândul lor niciodată, pentru că cel mai rău era să pui sub semnul întrebării autoritatea pastorului. Ani de zile, Pence a locuit într-o casă splendidă din centrul Clujului, unde plătea o chirie de peste 1500 de euro în fiecare lună.

Cei care au părăsit biserica spun că, aflați sub influența lui Pence, au fost obligați să rupă legăturile cu familia lor – apoi, părăsind biserica, și-au părăsit și singurii prieteni, fiindcă viața credincioșilor se desfășura aproape în exclusivitate între granițele cultului. Nu exista nimic în afară de cuvântul lui Dumnezeu – și de interpretarea dată acestuia de pastorul Pence.

Adepții bisericii credeau că americanul are puteri vindecătoare și că Dumnezeu îi vorbește, orânduind astfel viața de cult. Reporterii Să fie lumină au adunat multiple mărturii de la foști membri care descriu cum era viața în secta lui Pence.

Nu am vorbit cu oameni simpli, fără școală sau ușor de prostit. Și totuși, oamenii aceștia cu educație și venituri peste medie, cu acces la informație, s-au lăsat purtați – în numele lui Dumnezeu – spre o utopie creștină care a căpătat accente delirante, chiar periculoase.

Pentru că pastorul le-a cerut (după ce a avut un vis în care i s-au arătat patru stele), adepții s-au rugat zi și noapte ca un patron de hotel să le dea lor un hotel de patru stele, să-l transforme în lăcaș de cult. Când Dumnezeu nu le-a răspuns rugăciunilor, creștinii lui Pence au trecut la acțiuni concrete: au bătut țăruși în colțurile clădirii, instalându-și astfel, biblic, „cortul”, și l-au hărțuit luni de zile pe patronul de hotel (care le-a zis că nu crede în Dumnezeu și nu le-a dat nimic).

În primăvara acestui an, bula s-a spart: pastorul american a lăsat baltă totul și a plecat din România, după ce un tânăr de la casa de copii l-a acuzat că l-a abuzat sexual într-o noapte chiar în casa care le ținea loc de lăcaș de cult. Puținii adepți ai sectei care au mai rămas sunt hotărâți acum să șteargă totul cu buretele, să schimbe numele bisericii și să o ia de la zero. Fără Dennis Pence.

CAPITOLUL I.

Patimile lui Emanuel

Începe deodată să vorbească mai încet, ca și cum ar vrea să îi dea dreptate acelui prozator american care era de părere că e mai ușor să îi păcălești pe oameni, decât să îi convingi că au fost păcăliți.

No, spune Emanuel, asta e ca să vă dați seama cât am fost de prost. Acum pot să râd de asta, dar atunci chiar credeam…

Emanuel a fost membru al bisericii creștine păstorite de americanul Dennis Pence în Cluj-Napoca. Lăcașul de cult face parte din așa-numitul curent al creștinilor carismatici. Entități neoprotestante de acest fel au împânzit orașele României după Revoluție. Sunt biserici mici, cu zeci de creștini care se unesc de bună-voie să-l slujească pe Dumnezeu și să respecte întocmai învățăturile biblice. Spiritul lor a ajuns în România din Statele Unite ale Americii. Cultul e similar celui penticostal la nivel de practică religioasă.

Ce e special la creștinii cu care s-a încurcat Emanuel e că au devenit un fel de sectă în care pastorul a căpătat, cu anii, puteri aproape absolute asupra vieții credincioșilor. Când a venit în România era un texan obez cu un trecut în care depășise dependența de droguri și de alcool și un abuz sexual în copilărie. Îl găsise pe Domnul Iisus și acum îl slujea cu o fervoare religioasă care i-a făcut pe mulți să-și lase viața toată în mâinile lui.

Pastorul le spunea când să-și dea demisia de la slujbă, îi îndemna să nu-și continue studiile, pentru a nu dobândi o inutilă înțelepciune lumească, le lua în numele bisericii, zeciuiala (zece la sută din câștigurile lor), fără să dea vreodată socoteală despre cum erau cheltuiți acești bani. Tot pentru biserică primea fonduri și de la creștini din America (pastorul însuși provenea dintr-o familie bogată).

Pastorul îi îndemna să se toarne unii pe alții (să-și deschidă creștinește inima, să se spovedească în grup), apoi folosea informațiile pentru a-i manipula. Toți aveau păcate, iar pastorul le exploata slăbiciunile morale.

Asta îi servea scopului de a-și face credincioșii și mai docili. Suficient cât să accepte cele mai absurde revelații.

Într-o zi a venit pastorul nostru, povestește Emanuel, și a zis că i-a dat Dumnezeu un vis în care i se arătau patru stele. Și cum mergea el pe stradă deodată vede înspre cer firma luminoasă a Hotelului Belvedere din Cluj! Patru stele! (n.r. – între timp hotelul a mai pierdut o stea). Și a zis că, gata, Dumnezeu vrea să ne dea nouă hotelul.

Construi în anii 1970, Hotelul Belvedere domnește la vârful unei coline din Cluj - de aici, Dennis Pence ar fi stăpânit în numele Domnului.

L-a hărțuit pe patron, își amintește Emanuel, s-a întâlnit cu el, când a văzut că ăsta nu vrea și nu vrea l-a și amenințat, am fost de-am bătut țărușe în jurul hotelului, cum scrie în Biblie – să pui cortul… Și ne rugam zi și noapte să ne dea Dumnezeu hotelul.

Pastorul când a vorbit cu patronul hotelului i-a zis: ‘nu mai ai ce să faci, ne-a vorbit Dumnezeu și ne-a zis să ni-l dai nouă’. Hotel evaluat la patruzeci de milioane de dolari, nu vreo magherniță. Patronul i-a zis că ’o fi vorbit Dumnezeu cu voi, dar mie nu mi-a zis nimic’. Și noi, ca papagalii, ne rugam zi și noapte pentru hotelul ăsta. Nu un om, nu doi, zeci de oameni credeam balivernele acestui pastor.

Erau în biserica lui Dennis Pence și oameni care încercaseră diferite experiențe religioase, chiar șamanism – dar cei mai mulți membri proveneau din rândul cultelor neo-protestante. De ce ajunseseră să frecventeze lăcașul lui Pence? Pentru că, la început, Christian Covent Center era, pur și simplu, un mediu religios mai deschis, mai adaptat prezentului, „mai cool și mai fun”. Mișcarea charismatică, în sine, e foarte axată pe tineret și mai puțin restrictivă.

„La început ești dispus să renunți la orice pentru a rămâne alături de gașcă”, își face Emanuel socoteala.

Dar, cu timpul, motivația religioasă devine foarte puternică. Ea ajunge să depășească, de fapt, grupul. Te mai împlinești doar în relație cu Dumnezeu. Și ajungi să crezi că îndeplinind sarcinile și voința pastorului servești, de fapt, planului pe care Dumnezeu îl are cu tine.

Scaunul Milei, Bârfa Sfântă și-o Dărnicie Extravagantă

Cum se întâmpla? Multiple mărturii strânse de reporterii Să fie lumină descriu cum te așezai pe un scaun (scaunul milei!) și în jurul tău se strângeau toți ceilalți membri din biserică și începeai să spui tot, dacă ai avut gând necurat cu vreo creștină (sau chiar necreștină), dacă te-ai dedat onanismului, dacă ai avut lăcomia pântecului sau poftă de avuție. Această metodă de confruntare colectivă a răului individual funcționa, însă, ca o excelentă armă pentru pastor.

Emanuel râde un râs amar.

„În afară de aceste confesiuni pe scaunul milei mai era și bârfa sfântă. Da, chiar așa îi ziceam: bârfa sfântă! Trebuia să îl torni pe fratele tău, ca la Securitate, dacă aflai ceva despre el, că i-a slăbit credința sau că a făcut păcatul cutare. Și pastorul trebuia să afle tot.”

Dennis Pence le cerea credincioșilor participare totală în viața bisericii, și mereu erau activități de făcut cu frații și surorile. Cercul lor social devenea astfel tot mai strâmt, iar pastorul îi îndemna să rupă legăturile cu familiile lor, în cazul în care familiile nu veneau la biserica lui creștină. Datoria credinciosului e, mai presus de familie, față de Dumnezeu, le spunea pastorul.

Îi controla și economic: pe apropiații săi îi fideliza cu bani și alte bunuri (fiind obișnuit să trăiască în lux, își schimba mereu obiectele de care se înconjura, iar pe cele vechi le dăruia celor din primul cerc de apropiați).

Dennis Pence își deschisese în America o asociație, 3C Life International, care apare în bazele de date ale Fiscului american ca fiind un satelit al unei federații de biserici carismatice, The Fellowship (Full Gospel Fellowship of Churches and Ministers, International). Prin intermediul acestui vehicul, Pence obținea sprijin financiar (sub formă de subsidii și donații) de la donatori americani, completându-și astfel veniturile misionare.

Duminică de duminică, după predică, credincioșii din Cluj ai Profetului strângeau măcar o mie de euro pentru nevoile bisericii.

În tot acest timp, Emanuel ajunsese să-și ia două slujbe. Toți banii pe care îi făcea îi dădea, și el, pentru nevoile bisericii. Luni de zile a mâncat mămăligă dimineața, la prânz, și seara. Noroc cu socrul care mai trimitea niște slănină.

La un moment dat s-a organizat o Dărnicie Extravagantă, povestește Emanuel, un fel de colectă post-predică în cadrul căreia – ne-a anunțat pastorul – urma să ne fie testată credința. Practic, cu cât dădeai mai mulți bani, cu atât aveai mai mare încredere că Dumnezeu o să-ți întoarcă dărnicia. Am văzut atunci oameni disperați să-și vândă mașinile ca să dea banii la biserică.

Casa în care a locuit ani de zile Denis Pence - și care servește și astăzi ca lăcaș de adunare pentru adepții bisericii fondate de pastorul american.

Cei care i se opuneau pastorului, cu cea mai măruntă vorbă, erau forțați să plece. După ce ieșeau din biserică erau acuzați că sunt trădători și erau umiliți public, la predică. Orice legătură cu ei trebuia, de asemenea, ruptă pentru totdeauna. Pence le cerea credincioșilor să îi blocheze pe Facebook pe dezertori.

Tot timpul se crea o stare ca de război, povestește Emanuel. Tu erai într-o armată, iar dușmanul era spiritual. Rolul tău era să-i salvezi pe toți oamenii – și doar fiind în armata potrivită o puteai făcea. Iar regula în armată e că nu pui întrebări, ci execuți. Ți se spune că ordinele nu vin de la pastor, ci de la Dumnezeu, care vorbește prin pastor. Sigur, îți vorbește și ție, dar îi vorbește mai clar pastorului – pentru că tu ai o mulțime de probleme.

Pastorul le spunea celor din biserica lui că ei sunt cei aleși pentru care Dumnezeu are un plan. Și cine vrea să plece dintr-un grup de aleși, cu care Dumnezeu are un plan, cine nu vrea să fie un salvator al lumii?

Emanuel e ca actorii din piesele scrise de Cehov: nici el nu știe unde să-și țină mâinile. Le împreunează ca pentru rugăciune, apoi din împreunarea aceasta își smulge mâna dreaptă și o folosește ca pe o gheară întoarsă către sine.

Vorbesc cu voi pentru că nu mai vreau să ia și alții țeapa pe care am luat-o eu. Ușor, ușor, am început să-mi pun niște întrebări. Am intrat pe internet și am văzut că tot ce ni se întâmpla nouă era specific sectelor. Ăsta era narcisist, era ego-maniac, se credea mesianic, zicea că are harul să vindece bolnavi și dorea să stăpânească peste viețile noastre. Și chiar stăpânea.

Lipsea doar abuzul sexual. Dar a venit și el.

Cel care a văzut trufia

Pastorul din Texas s-a născut în 1970 într-o suburbie a orașului Dallas. La 34 de ani s-a mutat în România și în câțiva ani a pus bazele unei biserici în care adepții îi datorau supunere oarbă. Visa să stăpânească spiritual peste un procent din populația Clujului.

Cadru din 2013 cu pastorul Dennis Pence, vorbind înaintea unei adunări despre aventura sa românească. Am găsit trei astfel de înregistrări video făcute de-a lungul anilor 2013-2017.

Dar cine era Dennis Pence înainte să apară Profetul? Nu puteam obține un răspuns decât de la Cornel Bistrian.

L-am găsit într-o amiază ploioasă de iunie, în timp ce meșterea un fel de amvon pentru Școala Biblică din Cluj-Napoca. Cornel e cel cu care a venit Dennis în România, cel cu care s-a întovărășit o perioadă, apoi cel de care s-a despărțit radical când biserica pastorului american a început să facă mai mult prozelitism și mai puțin studiu biblic.

Trebuie să mergem la începutul anilor 1990.

Familia Bistrian, și ei neoprotestanți, a plecat în America imediat după Revoluție. Cornel și-a trăit adolescența mai mult pe străzi și a avut câteva experiențe (cu prieteni care s-au rătăcit în lumea drogurilor sau a armelor) care l-au făcut să îl caute cu ardoare pe Dumnezeu.

A avut și un accident în care era să moară. Supraviețuind, l-a găsit pe Creator într-o biserică a unor creștini carismatici din Texas. Acolo l-a găsit și pe Dennis Pence, care venea la rândul lui dintr-un trecut tulbure.

Cornel ne explică: Eram, într-un fel, oameni ajunși la ultima stație, pe care nimeni și nimic nu îi mai putea ajuta.

Întors la începutul anilor 2000 în România, Cornel Bistrian a simțit chemarea să facă aici o lucrare pentru Dumnezeu și a înființat o Școală Biblică la Cluj, după model american.

E o școală în care creștinii pot fi și baptiști, și penticostali, și adventiști, și ortodocși. Cuvântul lui Dumnezeu – crede Bistrian – e același pentru toți și el se află în Biblie.

Aici a venit și Pence să predea – la școala întemeiată de Cornel (care s-a întors pentru un an în Statele Unite cu soția lui, timp în care Dennis a rămas să conducă școala). Era pe atunci un tânăr care predica înflăcărat și vorbea despre Dumnezeu cu un talent cum nu aveau mulți. Dennis făcuse și niște cursuri de actorie, iar asta îl ajuta la predică. Avea o înclinație spre narcisism, care îi venea din trecutul tulbure, dar Cornel era fericit că îl întâlnise și că venise în România. L-a lăsat, cu toată inima, la conducere.

Când s-a întors din SUA, un an mai târziu, Cornel a preluat din nou frâiele școlii, și – treptat – între el și Dennis au intervenit tot mai multe tăceri. Apropiații spun că nu mai aveau cuvânt unul în viața celuilalt. A ieșit chiar un zvon legat de faptul că Dennis Pence ar fi fost deranjat de faptul că pierduse frâiele Școlii odată cu revenirea lui Bistrian.

Cornel neagă însă că așa ar fi stat lucrurile. Pur și simplu, de la un punct încolo, viziunile fiecăruia nu mai erau compatibile. În plus, Bistrian spune că a început să vadă cum în fostul său prieten începea să lucreze demonul trufiei. Pastorul Pence întorcea mulți oameni la Domnul cu puterea cuvântului, iar asta îl făcea să se simtă puternic. Devenise Profetul.

Rândurile de la despărțire

Cornel Bistrian și Dennis Pence au locuit ani de zile sub același acoperiș, unde era și Școala Biblică (pentru ridicarea căreia dăduse bani un cuplu de creștini americani foarte bogați).

La sfârșit de săptămână, Pence oficia ca pastor al bisericii care începuse să graviteze pe lângă școală. Atunci, la începuturi, biserica texanului nu luase o formă precisă. Funcționa pur și simplu pe lângă Școala Biblică – o parte din cei care frecventau orele de studiu biblic reveneau și duminica la predică.

Școala era, însă, pentru creștini de toate felurile. Biserica lui Pence era doar pentru adepții Profetului.

Într-o zi, Bistrian – care considera că Școala Biblică pe care o înființase avea altă menire – i-a cerut lui Pence să despartă apele și să părăsească acea casă comună. Dennis s-a simțit foarte jignit și chiar a plecat. Dar a plecat cu Biserica lui cu tot.

Mulți l-au urmat atunci pe pastorul american și i-au aruncat lui Cornel Bistrian vorbe grele în obraz. Dennis Pence s-a victimizat permanent. Lucrurile nu s-au mai limpezit între ei, cum susține Bistrian că ar fi vrut. Mulți au venit, peste ani, să îi ceară iertare lui Cornel, care văzuse înaintea lor că pastorul devenea un altul.

Bistrian știe că lui Pence i se întorsese, de fapt, trecutul.

Imagine cu pastorul american din 2016. Pe înregistrarea video Pence vobește despre misiunea pe care i-a dat-o Domnul în România - și despre dificultatea de a o împlini.

Dennis era specialist în standarde duble, spune Emanuel. Păcatele erau ceea ce considera el că erau păcate. Lui îi plăcea să fumeze trabuc, de pildă – și îi strângea pe cei din cercul apropiat ca să fumeze împreună.

Într-atât de mare devenise prăpastia între ce spunea și ce făcea, încât pastorul înființase o societate comercială împreună cu adjunctul său din Biserică al cărei obiect de activitate era importul de trabucuri. Conform datelor de la Ministerul Finanțelor, societatea nu a funcționat vreodată.

Deși obez la venirea în România, Dennis Pence a devenit cu anii un bărbat slim-fit, cochet, cu ore dese la coafor și salon, unde mergea să se epileze. Frecventa asiduu barurile din Cluj și cercurile de homosexuali, susținând că acolo trebuie făcută evanghelizare, și în același timp predica, cu fermitate, împotriva tuturor celor care nu trăiau cum e rânduit în Biblie: un bărbat cu o femeie.

În această primăvară, la mijloc de martie, Dennis Pence a dispărut din România și nimeni nu mai poate da de el. Vreme de două săptămâni înaintea plecării pastorul american fusese o prezență sporadică în propria biserică. Era ca și cum o părăsise. Apoi, într-o ultimă cuvântare ținută credincioșilor, Pence a citit câteva rânduri de pe o foaie și dus a fost. A spus atunci cuvinte ciudate despre păcate comise pe seama intoxicării cu alcool și nimeni n-a pătruns sensul lor.

Detaliile au venit mai târziu: un adolescent de la casa de copii i-a povestit unui creștin din biserica aceasta cum pastorul l-a abuzat chiar în sediul lor (o casă închiriată cu peste 1.500 de euro pe lună). Minorul nu a vrut să depună plângere la poliție și nici să vorbească public despre ce i s-a întâmplat.

Cum a fost posibil

Povestea lui Emanuel cu biserica lui Pence poate servi ca studiu de caz. Ea a început cu o fractură în viața amoroasă. După o dezamăgire în dragoste, bărbatul a început să facă totul ca să uite. A bătut discotecile, și-a înecat amarul în băutură, a avut relații pasagere, dar nimic nu funcționa – durerea nu trecea. Disperat, într-o zi a început să se roage și parcă-parcă s-a mai liniștit. Așa a început periplul prin tot felul de biserici, indiferent de ritul lor, de la ortodocși la greco-catolici.

Nicăieri nu s-a simțit Emanuel bine (până atunci, nu fusese un om religios, provenind dintr-o familie de atei). Până când într-o zi a ajuns la biserica lui Dennis Pence. Aici se cântau rugăciunile la chitară, era o atmosferă tinerească, plină de prietenie. Noii lui frați l-au primit cum își dorea să fie primit. L-au ascultat, l-au îmbrățișat, i-au spus vorbe de consolare, i-au dat încredere. Așa erau primiți toți noi-veniții.

Regulile erau puține – ba chiar, aparent nu exista mai niciuna. Credinciosul era chemat doar să-i aducă slavă Domnului și să lucreze la propria devenire spirituală. Cine știa însă mai bine decât pastorul ce planuri avea Dumnezeu cu grupul Său de aleși?

Emanuel s-a simțit acasă, un an, doi, vedea cum cedează din libertatea sa de a alege pastorului, dar grupul acesta era special – îi era ca o familie, îi iubea, toată viața lui gravita practic în jurul Bisericii.

S-a învățat să ridice mâinile entuziasmat când aduce laudă Domnului. S-a învățat să vorbească și în limbi, o practică a cultelor neoprotestante prin care credincioșii pronunță sunete fără sens din convingerea că astfel se exprimă Duhul Sfânt (n.r. – tehnic termenul se cheamă glosolalie și desemnează harisma pe care apostolii au primit-o de la Duhul Sfânt pentru a putea vorbi în alte limbi, necunoscute de ei până atunci, în vederea propovăduirii învățăturilor lui Hristos)

A participat cu marele entuziasm necesar la tot ce le cerea pastorul – a fost acolo când s-au bătut țărușii pentru hotel.

Ești ca în povesta aia cu broasca pusă la fiert, povestește Emanuel. Pe măsură ce încălzești apa, broasca riscă tot mai mult să moară, dar ea nu-și dă seama nicio secundă.

Sunt tot felul de lucruri care lucrează pe post de anestezic în grupuri precum cel modelat de pastorul Pence la Biserica Creștină Cluj.

Ni l-am imaginat pe Profetul Dennis stând pe un tron, purtat pe umeri de credincioși, promițându-le viitorul hărăzit de Domnul, cerându-le supunere totală, ducându-i pe o muchie tot mai îngustă. | Ilustrație realizată de Alina Bohoru.

Sensul unor cuvinte se schimbă. Pur și simplu, la un moment dat unor cuvinte li se dă un alt înțeles decât cel uzual, din lumea reală. Cuvântul independent e un exemplu. Cuvântul logic e un alt exemplu.

Cum funcționează transformarea? Dacă, de pildă, vreun credincios îi semnala pastorului un lucru ca fiind irațional, i se spunea că nu e bine să lucreze cu mijloacele înțelepciunii lumești, care nu se potrivește deloc cu felul în care Dumnezeu face lucrurile. Chiar dacă ție ți se pare ilogic, El, Domnul, știe mai bine!

Odată adoptat, un mecanism de felul acesta va funcționa ca să blocheze orice pornire deviantă. În Biserica lui Pence a dat rezultate uimitoare.

Încă o metodă prin care pastorul controla grupul: când liderul bisericii avea o problemă cu tine, se țineau predici despre tine. Nu se pronunța numele, dar toată lumea știa despre cine e vorba, povestește Emanuel. Dennis justifica asta cu argumentul că s-ar putea să mai fie și alții care, având aceeași problemă, necesită îndreptare. Era o prostie. Dar prin metode ca aceasta el s-a perfecționat, a devenit tot mai manipulativ.

O altă tehnică prin care pastorul își prindea credincioșii în plasă: fiecare primea o însărcinare, cu o denumire pompoasă, cum se mai întâmplă să primească angajații corporațiilor. Însărcinările erau ridicole, dar prezentate ca fundamentale în viața organizației: pregătirea cafelelor sau întâmpinarea oaspeților sau coordonarea femeilor/ bărbaților/ tinerilor. Fiecare doi-trei oameni care aveau o însărcinare erau conduși de un lider: liderul cafegiilor sau liderul ușierilor sau liderul femeilor.

Structura frățească a bisericii, de egali înaintea lui Dumnezeu, era în realitate o piramidă de roluri și favoruri, de inegali înaintea lui Pence. Fericirea era obligatorie, căci pastorul se supăra îngrozitor dacă își vedea credincioșii fără zâmbet pe buze.

Când și-a refăcut și viața sentimentală, Emanuel nu a mai avut nevoie de sprijinul emoțional pe care îl găsise în biserică și a început să privească în jur cu ochii celui lucid. S-a îngrozit, dar tot a avut nevoie de încă doi ani să se rupă de Pence. În cele din urmă a plecat definitiv. Bineînțeles a urmat o predică de înfierare și tuturor celor rămași li s-a cerut să nu-l mai vadă vreodată.

Emanuel este acum ateu. Dacă deschizi Biblia la întâmplare și îl întrebi de versetul cutare – va ști să îți spună ce și cum. A studiat-o ani de zile cu creionul în mână, l-a căutat cu disperare pe Dumnezeu și l-a găsit pe pastorul american care i-a zis când să-și mai ia o slujbă să facă față cheltuielilor tot mai ridicate ale activităților întreprinse pentru biserică, când să lase totul baltă și să se dedice doar cultului, care l-a umilit public în mai multe rânduri fiindcă ținea încă legătură cu familia sa de atei.

Emanuel e convins că dacă pastorul înnebunea de tot și îi punea într-o zi să se arunce de pe blocuri în numele Domnului, ar fi făcut-o, și ar fi făcut-o cu bucurie. Toți.

E periculos, înțelegeți? Despre asta e vorba…

Să fie lumină!

Vrem să investigăm situațiile de abuz, fizic sau emoțional, care se produc pe fondul practicii religioase. Dar pentru asta avem nevoie de sprijinul tău.

CAPITOLUL II.

Îi întâlnim în orașul ploios de la final de iunie sau vorbim cu ei prin Skype. Sunt foști membri ai Bisericii Creștine Cluj păstorite de americanul Dennis Pence, rotițe în mecanismul pus la punct de liderul de cult. Sara, Daniel și Tudor știu cât de ușor de manipulat e o adunare de oameni care nu mai gândesc logic. Sara, Daniel și Tudor l-au văzut pe Profet de aproape.

Sara a fost crescută într-o familie de neoprotestanți și a trăit mereu cu sentimentul că niciodată nu face îndeajuns, că nu e o suficient de bună creștină, că e mereu încercată de Diavol și că are o datorie nenegociabilă de a se supune. A crescut învățată să nu pună la îndoială buna-credință a pastorilor. La biserica lui Pence a ajuns tot urmându-și familia.

„Pe mine Dennis m-a prins cu o chestie: mă făcea tot timpul să mă simt vinovată. Și asta a funcționat la felul meu de a fi. La fiecare folosea tactici diferite”, își amintește Sara.

A fost și ea parte la fantezia hotelieră, s-a așezat pe Scaunul Milei, a trecut prin ședințe de îndreptare. S-a îndepărtat de prietenii ei de dincolo de biserică, a ajuns să mai mențină foarte puține legături, se vedeau pe ascuns, în clandestinitate, ea fiind mereu copleșită de vină.

Soțul ei era și el membru, dar nu prea vorbeau despre durerile din sufletele lor acasă, ca să nu fie obligați să se toarne după aceea în Bârfa Sfântă. Niciodată nu l-a agreat pe Pence, era încredințată că le vinde verzi și uscate. Pe de o parte, pastorul disprețuia înțelepciunea lumească și le amintea credincioșilor că faptele nu pot fi măsurate de mintea omului. Pe de altă parte, Pence folosea logica pentru a-și justifica apostolatul.

„Ne zicea mereu că doar nu vine el bogat din Texas să piardă vremea cu treizeci de amărâți din România – nu e clar că e voința Domnului?”

Pentru Sara nu era clar. Dar Profetul era imperturbabil.

„Se punea mare presiune pe noi să aducem prieteni, cunoștințe la biserică. La un moment dat chiar se dădeau premii în sensul ăsta”, povestește Sara.

În cele din urmă a găsit puterea să se rupă, dar parte din familia ei e încă în biserică. Știe cât de sensibilă, cât de delicată e chestiunea credinței în Dumnezeu și cum pentru această credință poți accepta și că tot ce e rău e rău din voia Domnului, ca să fie bine mai târziu.

Sara nu mai crede astăzi în Dumnezeu. Printre multele lucruri pe care i le-a luat biserica lui Pence – ani din viață, tinerețe, faptul că pastorul s-a opus ca ea să urmeze o facultate– se numără și aceasta: credința că Dumnezeu chiar există.

Copilăria lui Daniel

Daniel a crescut, la modul propriu, în biserica pastorului Dennis Pence. Ai lui mergeau mereu la predică, erau nelipsiți de la activități, iar el îi însoțea cu inima plină de bucurie. Bunicii lui Daniel sunt neoprotestanți și el a fost crescut în litera Bibliei. Calea Bisericii Creștine fondată de de pastorul american părea naturală.

Daniel a avut și el parte de Scaunul Milei. S-a așezat pe el într-o excursie pe munte. Se întâmplau des aceste ieșiri în natură, expediții făcute pentru ca Domnul să fie slăvit, iar coeziunea de grup să crească.

Daniel a fost cel mai tânăr dintre cei care s-au așezat pe Scaun și nu a avut niciun păcat de mărturisit. Avea 12 ani. E o amintire pe care o va păstra pentru totdeauna.

Crescând, Daniel a început să constate că e ceva în neregulă cu pastorul lor: devenea tot mai plin de el, voia tot mai mult și mai mult de la credincioși. În ultimul an în care au mai mers acolo, părinții lui Daniel au trecut prin metodele de reeducare ale Bisericii, fiind acuzați că pun propria căsnicie înaintea lui Dumnezeu. S-au ținut predici despre datoria bărbatului de a nu fi sub papucul femeii.

Până la urmă, ai lui Daniel s-au îndepărtat de biserică, dar mama puștiului a traversat o depresie cruntă, cu vise nocturne groaznice. Abia după câteva ședințe de terapie la un psiholog a reușit să treacă peste trauma suferită.

Daniel e astăzi student. Vorbește cu o maturitate dincolo de vârsta lui:

„Trebuie să înțelegeți psihologia omului care crede cu toată ființa în Dumnezeu. Trădând biserica, ei nu-l trădau pe Pence, ei îl trădau pe Dumnezeu, iar asta îi făcea să sufere îngrozitor.”

Daniel nu mai merge la biserici. A păstrat din copilăria lui fundamentele morale ale creștinismului, a învățat să fie cumpătat și generos și să se gândească la aproapele lui.

Creștinii lui Pence mergeau des prin spitale, să se roage pentru cei bolnavi. Mergeau și în comunitățile sărace de pe lângă Cluj – la Pata Rât, de exemplu – iar Dennis se credea capabil să facă minuni. În Biserica pastorului american circula credința că darul vindecării e direct proporțional cu puterea credinței. Cu cât erai mai tare în credință, cu atât mai predispus erai la a vindeca boli.

Odată, povestește Daniel, Profetul pretinsese că unui copil care nu avea jumătate de picior îi crescuse ciotul la loc, pentru că se rugase pentru el!

În alte ocazii, credincioșii bisericii mergeau în secții de oncologie pediatrică, să se roage pentru copiii aflați la ultima stație. Se întâmpla ca un puști sau altul să moară, cu toate rugăciunile creștinilor lui Dennis Pence.

Profetul le spunea atunci, de la înălțimea puterilor sale, că nu sunt suficient de tari în credință. Dacă ar fi fost, copilul ar fi trăit.

Lui Daniel încă îi e rușine când se gândește că, la îndemnul pastorului, ademenea liceeni la serate dansante, promițându-le distracție și cântece la chitară. Și când ajungeau liceenii la serate se trezeau sub un tir de propagandă creștină.

Tudor și răzgândirea lui Dumnezeu

Tudor e și el dintr-o familie de neoprotestanți. Era elev la școala biblică deschisă de Bistrian. Așa l-a cunoscut pe Dennis Pence. Nu s-a simțit marcat de acea întâlnire, n-a văzut în el semnele celui care avea să devină. Dar l-a urmat când biserica pastorului american s-a rupt de școala biblică a lui Cornel Bistrian.

Pence a știut să-l țină aproape o vreme, i-a dat însărcinări în zona financiară (Tudor lucrase înainte la o companie de stat, unde câștiga bine) și chiar l-a atras să lucreze exclusiv pentru biserică (dându-i o leafă egală cu cât câștiga la companie).

Cu timpul, Tudor a văzut că Pence e tot mai radical împotriva familiilor celor din biserică. Nu i-a plăcut, pentru că el știa din Biblie că Dumnezeu vrea să fie cunoscut de toți oamenii, nu poți să îi excluzi așa, arbitrar, pe unii. Dumnezeu vrea ca oamenii să fie mântuiți, dar pastorul lor le propunea o morală nouă: cei din familiile lor care nu s-au alăturat încă bisericii sale nu mai puteau fi ajutați să fie mântuiți.

Financiar, Pence acționa discreționar motivând că primește finanțe din Statele Unite ale Americii, că practic banii i se datorează. Cu timpul, l-a îndepărtat și pe Tudor din orice zonă de acces la datele financiare ale Bisericii.

Cu hotelul, Tudor s-a simțit de-a dreptul ridicol, pentru că pastorul le dăduse inițial până și data exactă la care hotelul ar fi urmat să intre în posesia lor. Apoi, confruntat cu realitatea, motivase că Dumnezeu și-a schimbat planul, iar ei trebuie să se roage și mai abitir. Dar Dumnezeul pe care îl cunoștea Tudor nu se răzgândea așa, de la o zi la alta.

După cinci ani a plecat din biserică. Bineînțeles că a fost înfierat în predica următoare. Pence a pretins că dezertorul i-a furat mobila din casă! De fapt, spune Tudor, pastorul i-o dăruise cadou de nuntă, pentru că el își luase alta, mai luxoasă.

Până la urmă, Tudor a dat mobila aia mai departe altor creștini. Astăzi trăiește într-o țară de pe Bătrânul Continent, cu familia lui, și merge la o biserică unde poate să aducă laudă și închinare Domnului, cum și-a dorit dintotdeauna.

Din experiența la Covenant Christian Center, Tudor a rămas cu durere, pentru el și pentru „mulți prieteni care s-au pierdut din cauza înșelăciunilor unui om”. Am investit acolo mulți ani din viață, am neglijat familia și acum mă simt vinovat. Încerc să recuperez…

CAPITOLUL III.

Pence despre Pence

Sunt de găsit pe internet câteva înregistrări cu pastorul Dennis Pence vorbind și expunându-și filosofia de viață. Ele pot reconstitui parțial personajul – dar nu arată decât ceea ce Pence vrea să fie văzut și auzit.

Documentând acest articol, reporterii Să fie lumină au ajuns la ceva mai valoros: un interviu cu Dennis Pence, realizat în 2016 și niciodată publicat. Ni l-a pus la dispoziție jurnalista Roxana Bucată, care începuse la momentul respectiv să documenteze cazul Bisericii Creștine  din Cluj – fără a-l mai duce ulterior la bun sfârșit.

În acest interviu, Pence vorbește despre casa în care stătea și spune că ea e rezultatul rugăciunilor, pe fondul cărora „Dumnezeu ne-a dat tot”. Într-o relatare mai puțin prozaică, chiria era 1600 de euro pe lună, iar investițiile făcute pentru amenajarea locului de adunare&predică se ridicaseră la 15.000 de dolari.

„Dumnezeu nu este distant și sobru, Dumnezeu este enjoyable”

, descria Pence viziunea sa asupra unei vieți religioase. Însă, completa pastorul, „dacă îți spun fii cum vrei înseamnă că nu te iubesc. Dumnezeu te acceptă, dar te schimbă.”

Admitea că biserica fondată de el cheamă credincioșii la activități de cinci ori pe săptămână, plus activitățile extra – din spitale sau din baruri –, dar că „în rest, vrem ca oamenii să aibă o viață”.

Pastorul american nega faptul că toată biserica era la cheremul său, susținând că fiecare membru avea o bucățică de responsabilitate.

„Fiecare trebuie să facă lucrurile la care se pricepe”, spunea Pence. „Dacă trebuie să fii o parte a corpului și Dumnezeu zice că ești o ureche, atunci fii o ureche, nu încerca să fii o mână chiar dacă nu îți convine. Urmează voința lui Dumnezeu.”

Am vândut mașini, am făcut hotel management, imobiliare, tot timpul eram în căutarea a ceva, povestea Dennis Pence. Aveam 24 de ani, beam mult. Apoi Dumnezeu m-a chemat la Școala Biblică, și după un an Dumnezeu mi-a zis că o să fiu pastor.

Selling things to people, i love doing that.

Biserica Noua Familie

Covenant Christian Center nu mai există. După plecarea neașteptată a lui Dennis Pence din România din această primăvară, biserica a fost preluată de un pastor nou: Radu Timcu. El i-a fost ca un aghiotant Profetului încă de la început.

Toate mărturiile strânse de reporterii Să fie lumină îl indică, mereu, la dreapta lui Pence, încuviințând orice măsură, îndeplinind orice sarcină, alimentându-i pastorului orice fantezie. Și Radu a ajuns în Biserica Creștină tot pe filiera Școlii Biblice – de unde a plecat alături de Pence în momentul în care s-a produs ruptura.

Radu e de loc din Suceava. Nu și-a cunoscut niciodată tatăl și a rămas cu o permanentă căutare a unui tată pe care l-a găsit doar când l-a găsit pe Dumnezeu. Înainte de întâlnirea cu Dumnezeu avea coșmaruri groaznice în fiecare noapte.

La dreapta lui Pence, Radu a văzut și nu a văzut deriva Bisericii. În orice caz, astăzi ia totul biblic: au fost și fapte bune, au fost și păcate lumești.

Cadru estival din 2017, cu pastorul Pence introducându-l audienței prezente pe adjunctul său, Radu Timcu.

Îl vizităm pe noul pastor chiar la locul de adunare al credincioșilor, o casă situată într-un cartier de vile enorme, chiar în inima orașului Cluj-Napoca, lângă Grădina Botanică. E chiar casa în care a locuit până în martie și Dennis Pence. Radu stă aici cu soția și cei trei copii. Credincioșii achită – ca și odinioară, în epoca Profetului – toate cheltuielile.

Construcția e ferită de privirile indiscrete din stradă, ridicându-se la capătul unei curți dreptunghiulare, unde ajungi după ce traversezi două rânduri de trepte. Zăbovim ore în bucătăria casei.

În povestea lui Radu, Dennis pare să fi greșit de mai multe ori, iar până la urmă pare să fi greșit atât de grav încât a trebuit să plece în America să fie ajutat să se regăsească. Radu nu vrea, însă, să detalieze. Vorbește de cele mai multe ori în pilde biblice – și nu se raportează la situații punctuale, ci face doar referiri generale.

Radu ne explică faptul că o situație nu poate fi înțeleasă decât de cei care au trecut prin ea. Îi propunem o altă pildă: în cazul unui accident de circulație, cei care relatează împrejurările nu vor fi capabili să descrie faptele pentru că n-au fost, la rândul lor, victime? Radu nu răspunde și trece imperturbabil mai departe.

Adjunctul Profetului spune că a învățat multe cât a stat pe lângă Pence, că a învățat chiar și din greșeli. Greșeală e, acum, povestea cu Hotelul Belvedere – deși Radu personal s-a ocupat de întâlnirile cu patronul imobilului.

Într-un fel, noul pastor e și el în stare de șoc: nimeni nu și-a imaginat vreodată că Profetul ar putea să plece așa, de azi pe mâine, în urma unor întâmplări nedeslușite.

Radu deschide un MacBook și mărul mușcat se aprinde brusc, cu o lumină rece. Ni se citește din confesiunea de două pagini a lui Pence, de la plecare.

În ultima sa predică, pastorul american a pus păcatele comise (fără să detalieze) pe seama intoxicării cu alcool. Și s-a declarat nevrednic să mai conducă în continuarea comunitatea de credincioși. În rest, nimic despre abuzurile comise vreme de un deceniu, nimic despre interpretările defectuoase ale cuvântului Domnului, nimic despre motivele celor plecați.

A doua zi, Profetul se urca în avionul său, spre cursa de legătură care avea să îl ducă peste Ocean, înapoi în Texas. Scăpat de urmările faptelor sale, departe de orice posibile consecințe, Dennis Pence pare să fi renunțat cu totul la misiunea religioasă. Nimeni n-a mai dat de el de luni bune, iar programul de îndreptare pe care fusese de acord să-l urmeze pare să fi rămas doar o altă promisiune neonorată.

În România, la Cluj, lucrurile nu s-au încheiat însă.

Radu Timcu le cere acum iertare celor care au plecat răniți din această biserică și îi așteaptă înapoi. Radu refuză până și ideea că ei ar fi o adunare de creștini carismatici – spune că sunt doar creștini și atât. Singurul gând pe care îl acceptă e acesta: trebuie să fie bine. Profetul a plecat de-acum, el a greșit, iar toți ceilalți i-au dat orbește ascultare, dar ideea în sine a fost bună.

Radu este căsătorit, are trei copii, și nu a muncit vreodată în afara bisericii acesteia de care depinde financiar întru totul. Locuiește acum în Casa Mare, unde într-o noapte un tânăr de la casa de copii ar fi fost abuzat sexual de Dennis Pence.

De-a lungul deceniului de existență, periplul imobiliar al Bisericii Profetului a fost însemnat – înainte să se stabilească în imobilul actual, au fost în zeci de locuri în Cluj, în case, apartamente și hoteluri. Au plătit și și-au ținut întâlnirile chiar și într-una dintre sălile de conferințe de la Belvedere. Recepționerii își amintesc despre ei că erau niște ciudați, cu mulți copii, care umblau pe holuri, de colo-colo. Și că plăteau, întotdeauna, cash.

Acum, în Casa Mare de lângă Grădina Botanică e bine. Nimic nu lipsește. Poate doar un pic de soare în după-amiaza asta mohorâtă de iunie. Ieșim din curtea dreptunghiulară și îl lăsăm pe Radu cu toate întrebările la care nu ne-a răspuns.

Dennis Pence e deja istorie pentru această biserică. Covenant Christian Center nu mai există.

De-acum pe lume mai e doar Biserica Noua Familie.

 

Nota redacției: unele dintre numele folosite în cadrul acestui reportaj sunt fictive, pentru a proteja identitatea persoanelor și a nu le răni prietenii și familia.

Să fie lumină!

Vrem să investigăm situațiile de abuz, fizic sau emoțional, care se produc pe fondul practicii religioase. Dar pentru asta avem nevoie de sprijinul tău.

Despre autori

Jurnalist de presă scrisă din 2005. A debutat la Evenimentul Zilei. A condus secția Publicistică la Adevărul. În prezent reportajele sale sunt de găsit pe Dela0.ro și Recorder.
Face presă scrisă de un deceniu. Este editor co-fondator al publicației online Dela0.ro. Coordonează proiectul Să fie lumină alături de Ovidiu Vanghele.
Articolul precedentNeo-partizanii
Articolul următorTe pui cu popii?