Didina Brănici a văzut tot și nu a închis, la fel ca toți ceilalți, ochii.
Dreptatea i-a venit târziu (și parțial), în 2017, când o afacere de șantaj din interiorul Episcopiei Hușilor a ajuns la DNA, apoi în instanță, oferind probele video ale desfrâului sexual la care se deda, de ani buni, Preasfințitul Corneliu Bârlădeanu, eparhul locului.
Membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, bărbatul urcase fulgerător la finalul anilor 1990 în ierarhia BOR, devenind arhiereu vicar, apoi episcop al Hușilor. Ajunsese, cu timpul, prea puternic pentru a-l mai atinge cineva. La Huși, ani de zile, un sistem infernal a funcționat din voia și spre nevoia Preasfințitului Corneliu.
Abuzul – psihic, fizic, sexual – devenise un fapt cotidian, banal, acceptat de toți. Nimeni n-a îndrăznit să spună: Episcopule, gata!
Nimeni în afară de Didina Brănici.
Acum, la capătul adevărului ignorat ani de zile, fosta angajată de la seminar locuiește într-o cămăruță cât o celulă de închisoare, fără curent electric și fără căldură. Și de acolo continuă să vorbească despre ce a văzut.
CAPITOLUL I.
Sfârșitul de la care începe totul
În Evanghelia după Ioan stă scris: “Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi”. Didina Brănici a cunoscut adevărul. Ea a fost de la jumătatea anilor ‘90 până în 2010 pedagog la Seminarul teologic din Huși.
A văzut cele ce se întâmplau acolo – cum cei care fi trebuit să fie model pentru tinerii plecați pe calea Bisericii, în frunte cu episcopul, îi ademeneau pe seminariști într-un univers în care se împleteau abuzurile și favorurile pentru amanții celor cu funcție.
Corneliu Onilă, intitulat Bârlădeanul după preluarea funcției de episcop vicar al Hușilor (petrecută în 1999), depunea în urmă cu un an și jumătate o plângere la DNA, acuzând mai multe fețe bisericești că îl șantajau.
Obiectul șantajului îl reprezentau mai multe filmări cu Preasfințitul Corneliu în timp ce întreținea relații sexuale cu elevi seminariști, aparent minori. Filmările erau din 2007, când Onilă era încă episcop vicar (abia în 2009 avea să fie instalat ca episcop al Hușilor).
În spațiul public au apărut (cenzurat) imagini înregistrate în care Corneliu Bârlădeanu îl dezmierda pe un băiat identificat drept Mihai Ionuț Ursac, în prezent preot în Deleni, o comună din județul Vaslui. Ursac a negat că ar fi cel din imagini, acuzând o trucare a materialului video.
Pe fondul scandalului public iscat, Sfântul Sinod al BOR a luat în discuție cazul episcopului de la Huși, găsind însă o formulă surprinzătoare pentru închiderea întregii controverse: retragerea benevolă a Preasfințitului Corneliu.
Practic, Biserica nu a cercetat faptele în profunzime, pentru a elucida dimensiunea cazuisticii de abuz sexual de la Huși, ori măcar pentru a stabili condițiile care favorizaseră instituirea unui sistem eparhial aflat la cheremul Preasfințitului Corneliu.
Astăzi, fostul eparh al Hușilor are rang de episcop retras și „face ascultare” la mânăstirea Văratec. Nu și-a pierdut drepturile bănești, şi-a păstrat rangul de înalt ierarh şi titlul de Preasfinţit, precum şi restul privilegiilor prevăzute.
Potrivit Statului Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Sinod decide cu privire la drepturile ierarhilor retrași – factual, sinodul a decis în cazul Bârlădeanu să accepte fără alte întrebări pasul înapoi al episcopului și să-l trimită la dulce penitență arhierească.
Același Statut BOR prevede și că, dacă într-o mănăstire se află vreun arhiereu retras, obștea este datoare sã îi creeze înlesnirile necesare traiului și să-i dea cinstea cuvenită demnității arhierești. Corneliu Bârlădeanu este încă Preasfințit. Se bucură de mângâierea Domnului la Văratec.
Mulți dintre cei cu care am vorbit în tentativa de a reconstitui detaliile domniei lui Onilă peste ortodocșii Vasluiului se tem că arhiereul așteaptă acum să se elibereze un alt tron episcopal. Va reveni, avertizează ei, după ce scandalul va fi fost dat uitării.
Cât era în funcție (până pe 18 august 2017, când s-a retras), Bârlădeanu (care a fost cel mai tânăr episcop din BOR) nu umbla prin lume decât în bolid de zeci de mii de euro. Noul episcop al Hușilor, PS Ignatie, a înstrăinat mașina fostului și trece printre oamenii locului drept un ins cumsecade, smerit, care se ține departe de ochiul Diavolului. Și despre PS Corneliu s-a spus, ani de zile, același lucru.
În tradiția Bisericii, dacă Iisus Hristos este adevărul, atunci Episcopul este adevărul, pentru că el e capul Bisericii locale, el este icoana Bisericii universale într-un loc dat. De aceea, cinstea şi demnitatea, vrednicia şi slujirea episcopului se văd în însemnele pe care le poartă, în mitra, în cârja episcopală.
Și cât timp le poartă nu se mai poate vedea altceva.
Episcopule! – cine și-ar fi permis să-l tragă la răspundere, pe orice temă, pe cel mai puternic om al Bisericii dintr-un loc, mai ales când acel loc se întâmplă să fie spațiul provincial, cu reflexe rurale, din nord-estul României?
Didina Brănici și-a permis.
A tras toate semnalele de alarmă pe care le putea un om simplu trage. Le-a spus tuturor adevărul, pe scară ierarhică, așa cum fac oamenii cu frică de Dumnezeu. A scris la Inspectoratul Școlar Județean, la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, a scris până și la Patriarhie, la Sfântul Sinod.
Toate eforturile ei s-au lovit de un zid de netrecut – pentru că fiecare scrisoare trimisă din Huși pentru a semnala abuzurile din seminarul teologic se întorcea tot la Huși, pe masa episcopiei din oraș.
Toate faptele relatate sunt de competența eparhiei locului, îi răspundeau Didinei Brănici instituțiile sesizate. Iar la Episcopia Huși tăia și spânzura însuși Corneliu Bârlădeanu, chemat astfel să se judece pe sine.
Cutiile de la parterul blocului pitic
Fosta angajată de la Seminarul teologic Huși a vorbit și despre hărțuirile sexuale ale episcopului la adresa mai multor călugări (lângă Seminar funcționează și Mânăstirea Sfinții Petru și Pavel), dintre care unii și-au luat lumea în cap ca să scape de poftele trupești ale Preasfințitului Corneliu.
Didina Brănici știe: nu a fost numai fostul episcop implicat, în Seminarul de la Huși funcționa o adevărată rețea de privilegii bazată pe homosexualitate, dar mai ales pe abuz sexual asupra unor minori.
Pentru că nu s-a făcut, ca restul lumii, că nu vede, că nu știe, că nu aude, tot Didina Branici a fost cea pedepsită de autoritățile care ar fi putut stopa relațiile dintre părinții profesori și elevii lor.
Șicanată ani de zile, sancționată, cu salariul amputat, trimisă la psihologi, acuzată că e nebună (cum să spună așa ceva despre în Sfânta Biserică?), constrânsă să se pensioneze anticipat, Didina Brănici nu a renunțat.
În iunie 2017, când a ieșit la iveală scandalul de corupție sexuală care îl avea în centru pe episcopul Hușilor, hușenii, care până atunci îi dăduseră Didinei Brănici numai hulă, au dat din cap a regret și au zis: ia uite, dom’le, ce chestie, nebuna zicea adevărul! N-au crezut până n-au văzut la televizor, la emisiunile de scandal și divertisment.
Didina Brănici locuiește astăzi într-o cămăruță cât o celulă de închisoare, la parterul unui bloc pitic care a fost cândva căminul Seminarului. De doisprezece ani trăiește așa. Nu are curent electric, nu are căldură.
E ca o pustnică într-un bloc în care nici nu poți respira din cauza mirosului fetid. Sunt minus șase grade afară, însă Didina Brănici e fericită. Și-a făcut datoria în fața lui Hristos și inima i se încălzește doar de la icoane.
Dârdâim cu gecile pe noi în încăperea de la parterul blocului pitic – doar pâlpâirea unei lumânări ne mângâie, cu o lumină plăpândă, fețele. Femeia se ridică de pe marginea patului și începe să umble în câteva cutii de carton depozitate lângă o comodă.
Didina Brănici a strâns, cu meticulozitate, probele. Și-a notat anii, numele, faptele. Și în ciuda a tot ce a văzut că fac pe pământ unii dintre slujitorii Domnului, Didina încă mai crede cu toată puterea în Dumnezeu.
De asta și vrea să mărturisească.
Aceasta este povestea unui om din România care a încercat să spună adevărul și numai adevărul.
Cine este Corneliu Onilă
– În anul 2009 după Hristos, Corneliu devenea cel mai tânăr episcop din România, fiind întronizat în fruntea Episcopiei Hușilor la doar 43 de ani;
– Evoluția arhierească a călugărului Corneliu a fost fulgerătoare, acesta urcând în viteză toate treptele marilor funcții din BOR, ajungând vicar al Episcopiei Huşilor la doar un an și jumătate de la tunderea în monahism. Anul era 1999, iar eparhia era condusă de Episcopul Ioachim Mareș;
– Ca mirean a ocupat numai funcții de vază în organigrama eparhiei vasluiene: profesor de Seminar (preda cursuri despre Noul Testament) și consilier cultural la Centrul Eparhial.
– Din 27 octombrie 1999, Onilă a primit titlul de “Bârlădeanul”, fiind ales Arhiereu Vicar al Episcopiei Hușilor, hirotonit în această treaptă de actualul Patriarh Daniel (pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei);
– Preafericitul Daniel este și cel care a supravegheat înființarea în 1996 la Huși a seminarului teologic. Notează un Buletin Oficial al BOR din anul de referință: „Î.P.S. Daniel al Moldovei şi Bucovinei s-a îngrijit de bunul mers al activităţii până la alegerea titularului. În această perioadă s-au înfiinţat la Huşi un seminar teologic şi o şcoală de cântăreţi bisericeşti.”
– Corneliu Onilă a venit la Huși ca profesor de teologie la seminar, de acolo a început ascensiunea sa în ierarhia BOR. Iar seminarul a devenit un element central în schema abuzului său de putere.
– Din 2009 după Hristos (luna iunie, ziua 18), după moartea Episcopului Ioachim, ierarhii Sfântului Sinod l-au ales pe Corneliu Bârlădeanu ca Episcop al Huşilor;
– Didina Brănici, fost pedagog la seminarul din Huși, susține că Bârlădeanu a dus mai bine de un deceniu o campanie de recrutare de tineri seminariști amanți, cărora le cumpăra favorurile sexuale și tăcerea cu funcții și, implicit, bani. Dacă la început încerca să îi recruteze pe seminariștii din familii mai bune, care umblau parfumați și aveau manierele elegante, ulterior a scăzut standardele la copii de la țară, lipsiți de orice apărare, vizitați rar de părinți și învățați, în general, să se descurce cum pot;
– Scandalul de șantaj din eparhia vasluiană pornit în vara lui 2017 a trecut deja de instanța de fond și e în faza de apel. Judecătorii de la Tribunalul Vaslui au decis că episcopul Corneliu a fost într-adevăr vătămat, dispunând pedepse cu închisoarea (cu suspendare) în cazul celor trei șantajiști din dosar (preoți în Episcopia Hușilor).
– Sexgate-ul de la Huși nu a cunoscut încă o soluționare juridică. Un dosar de urmărire penală este constituit în acest sens la Parchetul Curții de Apel Iași. Dacă se dovedește că Bârlădeanu și alții au întreținut relații sexuale cu minori, riscă până la șapte ani de pușcărie.
CAPITOLUL II.
Tulbure de Vaslui
Frumosul oraș Huși se află într-o depresiune, înconjurat de dealuri cultivate cu viță de vie. Dacă n-ai fi în județul Vaslui din România, ai putea zice că ești în regiunea Toscana din Italia.
Toamna, când se face tulburelul, e cel mai frumos, căci atunci obrajii târgului Hușilor se îmbujorează și oamenii umblă încântați pe străzi.
Cei care merg în Basarabia tot tranzitează orașul în drum spre vama Albița. Uneori opresc și ei spre a se odihni și bucura de Huși.
Acum însă e final de decembrie, iată și zăpezile de altădată. Urbea e proaspăt ninsă, e frig și ceva patriarhal, de început de lume, domnește peste cușmele oamenilor. Copiii își trăiesc copilăria, derdelușurile sunt pline, bărbații poartă căciuli rusești de iarnă, iar femeile patinează în fața magazinelor universale, echilibrându-se doar din plase. Pare că la Huși toți cetățenii au plase în mâini.
Unde locuiește Didina Brănici nu e mai cald ca afară, iar afară termometrele coboară noaptea până la minus zece grade și se tem să mai înainteze.
Reporterilor le clănțăne dinții. Prima întrebare a femeii care nu a tăcut niciodată este aceasta: Știți ce putere are Biserica, aveți curaj să vă luptați cu vârful iceberg-ului?
Ne simțim pentru o clipă ca în filmul de cinema Spotlight. Apoi clipa aceea trece. Suntem totuși în județul Vaslui.
Avem curajul.
Didina Brănici are șaizeci și cinci de ani, dar nu-i arată. Tatăl ei a avut patru fete din două căsătorii. S-a născut la Huși, a învățat carte la Huși (are bacalaureatul luat) și tot aici a muncit o viață.
N-ar da Hușiul pentru nimic din ce există în lumea asta. Aici îi place să trăiască și tot aici ar vrea și să moară. Când s-o face voia Domnului, tot aici vrea să fie și îngropată.
Pentru Didina, Hușiul e veșnic.
E ceva cu femeia care stă înaintea noastră – niciodată n-a suportat pe pământ nedreptatea. Didina spune drept cuvântul ăsta: nu! Sunt lucruri peste care nu poate trece.
La începutul anilor 1970, tânăra Didina Brănici ajunge suplinitoare de sport la un liceu cu profil agricol din Huși. Voia să-și câștige singură banii, fiindcă acasă (ai ei erau oameni simpli, țărani, în definitiv) avea ce să mănânce, dar nu erau bani și pentru desert. Didina își dorea o bomboană, o ciocolată, și cel mai mult își dorea să le ia din munca ei.
La un moment dat s-a ivit ocazia să se facă pedagog – cu contract pe termen nedeterminat. Avea diploma de Bacalaureat la mână, a intrat în acest câmp al muncii și așa i-au trecut anii.
Dar uite că zilele se duc repede, repede și ne aflăm deja la mijlocul anilor `90. Pe lângă Liceul teoretic Cuza-Vodă din Huși, unde Didina este pedagog, apare profilul teologic (o clasă care pregătea preoți și o clasă care pregătea cântăreți bisericești). Primul an de studii teologice e 1996-1997.
Apoi, pe măsură ce eparhia locală se dezvoltă, iar Biserica Ortodoxă Română căpăta tot mai multă forță în societate, se deschide Seminarul Teologic Sfântul Ioan Gură de Aur, separat complet de liceul teoretic, înființat prin ordin al Ministerului Educației Naționale. Primul an de studii în noua formula organizatorică este 2000-2001.
Încă de la apariția claselor de teologie între filierele de studii ale liceului Cuza-Vodă, Didina Brănici s-a trezit pedagog peste băieții de seminar. Și, fără să-și dea seama, viața i s-a schimbat.
Avea mare credință în Dumnezeu, crescuse într-o familie în care se mergea la Biserică. Cu atât mai mare i-a fost mirarea când a văzut ce se întâmpla noaptea în internatul Seminarului și pe la chilii.
“Nobleţea unui oraş sau a unei regiuni se poate vedea în chipul cel mai deplin atunci când i se redă istoria”, scrie Buletinul Oficial al BOR în 1996, prefațând un text-manifest despre reînființarea Episcopiei Hușilor.
Didina Brănici crede același lucru: că-n toate împrejurările, istoria se redă prin adevăr.
„Domnișoară, mă doare unde nu trebuie”
Într-o zi din anul 1997, în foile Didinei Brănici apare cazul seminaristului la teologie N. Într-o dimineață, domnișoara pedagog se trezește cu elevul care îi șoptește: Domnișoară, mă doare tare unde nu trebuie.
Cum așa? Uite așa, așa, încerca să mă mintă, că a căzut cu bicicleta, ce bicicletă, uăi?, cum ai căzut, așa, într-însa?
Și Didina l-a dus pe elev la spital la urgențe. Diagnosticul nu a fost blând: N. se alesese cu o contuzie scrotală.
A doua zi de dimineață – povestește domnișoara pedagog – directorul Liceului Cuza-Vodă (Seminarul încă nu se fondase, clasele de teologie erau înglobate în structura liceului) se trezește cu un telefon de la un medic de la spitalul hușenilor: Uăi, acolo la tine băieții se joacă cu cucu’, uăi! Și așa a aflat Didina Brănici că există homosexuali agresivi care în preludiu își trag partenerii de scrot.
Elevii aveau încredere în domnișoara pedagog, pe care o alintau Peda. Aveau un cod al lor, ca să nu spună lucrurile pe șleau. Erau încă anii `90, exista o pudibonderie în limbaj.
Când elevii aveau diaree spuneau: domnișoara, mi-am pierdut cheile. Și domnișoara știa ce are de făcut, îi doftoricea până îi punea pe picioare și ei au crescut oameni și s-au făcut popi prin tot județul Vaslui, ba chiar și mai departe și cum să tacă atunci când unul îi face așa ceva unui copil de-al ei?
Oamenii? Eh, oamenii… Cei mai mulți mi-au zis: <ce te lupți tu, Didină, cu Sistemul?> Adică Strămoșii noștri au luptat cu sânge pentru țară și noi nu putem? Eu o să lupt până la ultima picătură. Pentru dreptate și pentru adevăr îi dau înainte!
Didina Brănici, fost pedagog la Seminarul Teologic Sfântul Ioan Gură de Aur din Huși
Hușiul a fost crunt lovit de cutremure în secolul XX. Și la cel mare din ’77 și la cel din ’86 a fost rău. Blocul în care locuiește acum Didina a fost ridicat tocmai ca urmare a prăpădului lăsat în urmă de plăcile tectonice în județul Vaslui.
A funcționat ca internat, iar domnișoara pedagog locuia în aceeași încăpere în care locuiește și acum. Era mai autoritară, încuia ușa cu cheia, să nu-i fugă elevii noaptea, să umble teleleu. Dar dimineața îi lua cu binișorul, îi trezea sunând din clopoțel și adresându-le întrebarea: ce-ați visat azi-noapte în vis?
I-au plăcut copiii bine-dispuși, nu mofluzii, tristețea lor era tristețea ei, făcea cu ei activități, îi învăța să sufle în coarne de bour.
Două mame își văd băieții făcând
Era vară când Didina Brănici s-a trezit cu două mămici de seminariști la teologie. Veniseră să vadă unde le sunt flăcăii.
Didina a avut bănuiala justificată că se află într-o chilie la Mânăstirea Sfinții Petru și Pavel, la doi pași de seminar, unde teoretic îl ajutau pe un părinte profesor la o lucrare – ar fi trebuit să culeagă slove din cărți scrise în secole trecute. Didina Brănici se duce cu mamele după flăcăiandri și când deschide ușa chiliei, ce le este dat să vadă? Unul, mă iertați, îl sugea pe profesorul B. Și încă vreo patru despuieți p-acolo. Mi s-a făcut rău!
Mamele s-au îngrozit, dar nu au făcut plângere la Poliție. Au țipat ele ce au țipat, de a venit și starețul întrebând – ce e, uăi, au dat turcii? Nu dăduseră turcii.
Și uite că mamele și-au ținut băieții mai departe în seminar, fiindcă – crede Didina – în mentalul colectiv exista un preț care trebuia plătit ca să ai o slujbă bună, și uneori (chiar dacă prețul era mai mare) se justifica.
La început n-a fost cuvântul
Există o piață neagră a alocărilor de parohii. Fiind acolo cu elevii ei de la seminarul teologic, Didina auzea tot: cât costă o parohie colo, cât costă dincolo, în cât timp îți recuperezi investiția.
Și îi părea rău că așa pleacă băieții ei în viață, dar ce era să facă? Cum să te lupți cu așa ceva? Era asta sau nimic. La început nu era păcatul originar, la început – ne rezumă Didina – era șpaga pe care îți clădeai rostul în viață.
Pedagogul a mers de-a lungul anilor prin autorități, cu plângeri și petiții pe la director, pe la înaltele fețe bisericești, pe la inspectoratul școlar. Văzuse cu ochii ei abuzul sexual! Până la urmă nu s-a întâmplat nimic, nimeni n-a băgat-o în seamă.
Doar hârtiile au continuat să se strângă.
CAPITOLUL III.
Didina-Nebuna
Timpul a trecut, promoțiile seminarului teologic s-au succedat una după alta, iar lucrurile au luat-o tot mai razna.
Didina Brănici are astăzi cutii întregi în care păstrează amintiri ale acelei lumi.
Petițiile ei, răspunsurile autorităților, bucăți de hârtie rupte pe care scrisese versete din Biblie, procese verbale în care seminariștii declarau că li se fură din porția de hrană, bilete de voie scrise de mână și liniate cu rigla, frumos, ca odinioară, tăieturi din ziare, tot felul de acte.
Tot. A păstrat tot.
Câte cazuri ar fi fost de elevi seminariști chemați pe calea pederastiei de cei care ar fi trebuit să le dea o educație creștină la Seminarul teologic din Huși?
Didina Brănici le numără pe degete și degetele de la mâini i se termină și continuă să numere. Ăla cu M., apoi cazurile cu B., apoi V., elevii…
Și Didina îi numește, cu nume și prenume. Nu i-a uitat. Unii s-au lăsat de preoție, alții au mers înainte cu episcopul, până s-a întâmplat ce s-a întâmplat și s-a ajuns la șantajul care i-a adus căderea lui Bârlădeanu.
De Preasfințitul Corneliu Didina Brănici își amintește, la început, ca de un tânăr manierat, educat în străinătate, care nu pregeta să-i ofere cărți bisericești cu autograful său sau să îi trimită vederi de pe la mânăstiri.
I s-a părut ei că prea urcă repede în ierarhie, că prea e în grațiile celor mari, că prea…
Dar era cultivat, mereu proaspăt parfumat, și părea milostiv.
Când a aflat Didina Brănici de năravurile lui Corneliu, undeva în prima jumătate a anilor 2000, relațiile s-au răcit. Prin 2006 tensiunile au explodat. Bârlădeanu era de acum pe cai mari, tânărul manierat de altădată dispăruse. Devenise un zbir. Nu o singură dată episcopul i-a zis vorbe grele.
Și atunci și-a dat și Didina seama că în tot timpul ăsta seminariști care îi erau în contra fuseseră montați din umbră de către Corneliu Bârlădeanu.
Uneori, elevii manifestau “spontan” împotriva ei, îi ziceau să plece din seminar, că e o amantă universală și nu are ce căuta între bărbați, că e o bețivă, unde avea și tenul roșcovan… câte și mai câte, ba chiar o dată s-a scris și în ziar la Vaslui despre ea numai nenoriciri, dar Didina i-a dat în judecată pe ziariști, a câștigat procesul și a continuat să vorbească adevărul.
Când am scris la Mitropolia Moldovei și la Patriarhie au dat înspre soluționare către eparhia din care fac parte – adică aici la Huși, în gura lupului. Mi-am zis ‘Doamne, dă-mi răbdare să rezist, când vrei Tu o să iasă la lumină adevărul’ și ani de zile eu nici nu am vorbit cu Corneliu.
Didina Brănici, fost pedagog la Seminarul Teologic Sfântul Ioan Gură de Aur din Huși
Când mai făcea câte o plângere către instituția Seminarului, Didina Brănici nu era luată în considerare, pentru că nu respecta formulele de adresare – Prea Cucernice, Prea Sfințite, Prea…
Ea scria simplu: Domnule director… Nici sărut mâna, părinte! nu mai dădea, se adresa cu banalul bună ziua. Când a fost luată la rost a început să arunce în dreapta și stânga că ea nu poate să îi spună lui Corneliu decât Prea Spurcate. Alt scandal.
De câte ori mai încerca să ridice glasul că la seminar se întâmplă lucruri necurate, urechile Didinei Brănici auzeau cuvintele: Proasto, nu te-ai săturat să mănânci căcat?
În același timp, autoritățile bisericești și cele din învățământ conlucrau să îi scoată domnișoarei pedagog o reputație de om nebun. De altfel, prin Huși i se dusese faima de Didina-Nebuna. Ce preț să se mai pună pe petițiile ei?
E tot mai frig în bârlogul femeii, și ea spune: Pe lumea ailaltă cred că o să am căldură, aici e frig, acolo o să fie cald. Trebuie să accept tot ce mi se dă, ca să pot să dorm, că dorm. Lasă… Și dă din mână cum că toate-s trecătoare și totul este deșertăciune.
Noi, reporterii, mai tineri cu treizeci de ani, clacăm fizic. E prea frig!
Didina Brănici scormonește neabătută printre amintiri și scoate un alt bilețel pe care îl pune pe seama grupului organizat de Corneliu Bârlădeanu. Pe el scrie: Dacă dumneavoastră ne vreți, noi nu vă vrem. „Erau hârtii lipite pe ușă cu scoci”, explică Didina, „am zis să le păstrez pentru ca atunci când sunt la bătrânețe, mai râd”.
Dar Didina Brănici nu râde.
CAPITOLUL IV.
Dă-i drumul înainte, dă-i drumul la mântuire!
Arareori rostește Didina Brănici cuvintele abuz sau homosexuali. Spune că oamenii din Seminar aveau neputință trupească. Creștinește i-a iertat pentru cum s-au purtat cu ea, e conștientă că fiecare pădure își are uscăturile ei și nu vrea să arunce vina asupra întregii Biserici Ortodoxe.
De altfel, când umbla prin pelerinaje, pe la mânăstiri, auzind grozăviile, călugării o îndemnau să meargă înainte și să spună adevărul. Dă-i drumul înainte, dă-i drumul la mântuire, ești un om însemnat! – așa îi spuneau și ea îi credea.
Dar pentru ce au pătimit elevii seminariști – asta îi e greu să ierte. Că aceia care nu cedau erau amenințați cu medii scăzute la purtare, ca o metodă de presiune care le-ar fi afectat șansele la facultate, că i-au luat de adolescenți și i-au târât în păcat, ceea ce pentru un viitor preot este – în opinia Didinei – totuna cu a se lepăda de Hristos.
De altfel, reușea să intuiască pe cine vor pune ochii superiorii ei din Seminar și îi lua deoparte pe băieții cei mai frumoși, înalți ca brazii, și le zicea: O să vedeți că o să vină vremea să vă ceară unul și altul să vă lepădați de Hristos, dacă aveți credință, să nu renunțați la Hristos!
Când venea vremea, elevii veneau și îi spuneau că au înțeles ce a vrut să le spună. Și că nu s-au lepădat.
Le consider încercări ale mântuirii mele. În speranța că dreptatea va învinge și că cineva va fi interesat și de elevii nedreptățiți…
Așa a tot scris Didina Brănici ani și ani la rând către instituții care ar fi putut cerceta măcar cazurile de la Seminarul din Huși.
Dar nu s-a întâmplat așa.
Ultima știre care a apărut în presa centrală despre Corneliu Bârlădeanu este din primăvara anului 2018: se plimba în băț prin pădurea care duce de la Mânăstirea Văratec la fosta stână de la Agapia, împreună cu maica stareță Iosefina. Maica, văzând că ziariștii de la Mesagerul de Neamț îi trag în poză, a dat gură la ei, amenințându-i că vor fi pomeniți acolo unde trebuie.
Epistolele către instituții ale Didinei Brănici obișnuiau să se încheie așa: Răbdare, răbdare și Dumnezeu va birui!
Adevărul unora, șantajul altora
Didina Brănici spune că știa despre filmarea video în care apar Corneliu Bârlădeanu și Mihai Ionuț Ursac, ba chiar că l-a încurajat să filmeze pe acesta din urmă, în speranța că astfel episcopul va putea fi oprit.
Ea mai povestește că acela care l-a îndemnat mai abitir pe Ursac să-l filmeze pe Corneliu a fost chiar Sebastian Jitaru, acuzat ulterior de Corneliu Bârlădeanu de șantaj.
Numai că nu a ieșit cum spera domnișoara pedagog. Didina credea că obținuse proba abuzului. Toți ceilalți știau că obținuseră obiectul șantajului.
Imaginile pe baza cărora episcopul Corneliu a căzut din Olimpul BOR ar fi fost înregistrate în 2007. Existența lor a fost confirmată un deceniu mai târziu.
Didina Brănici mai are ceva la mână: ținea evidența elevilor care mâncau la cantină și unde locuiau. O evidență paralelă cu cea oficială.
Conform registrelor sale, Mihai Ionuț Ursac, cel care apare pe înregistrare, preot la Deleni astăzi, a locuit în internat până la începutul celui de-al doilea semestru din anul al treilea de studii.
În februarie 2006, Ursac ar fi fost ademenit de Corneliu să locuiască la Episcopie, într-o chilie. Motivația oficială a fost că elevul este bolnav și trebuie să i se administreze injecții pe termen lung. Cel care s-a oferit să îi facă tratamentul injectabil a fost Corneliu însuși.
Didina Brănici spune că a fost martoră și la nenumărate semne de boli cu transmitere sexuală în anii când a muncit în seminar.
Primul om de care Didina își amintește vorbindu-i despre obiceiurile lui Corneliu a fost un călugăr. Acesta îi fusese repartizat Preasfințitului ca ajutor.
Călugărul M. i-a refuzat avansurile și a cerut să fie mutat la o altă mânăstire. Didina Brănici a aflat de situație de la fratele călugărului, un avocat. De atunci, știind deja ce știa despre obiceiurile părinților profesori cu seminariștii, n-a mai avut pace.
Au trecut douăzeci de ani de când Didina Brănici a spus prima dată că la Huși se întâmplă lucruri neplăcute – nu doar Domnului, ci și organelor de cercetare penală.
Au trecut douăzeci de ani.
CAPITOLUL V.
Grelca și crinii imperiali
Și s-a făcut noapte și s-a făcut dimineață. Sunt minus zece grade la Huși, tremură și statuia lui Ștefan cel Mare din sediul Episcopiei. Stăm înaintea acestui Ștefan cel Mare mic, aproape în mărime naturală.
Dimineața e, așadar, un frig de crapă pietrele în casa Didinei Brănici. Femeia a citit toată noaptea la lumânare și s-a rugat la Dumnezeu.
Se încălzește cu o grelcă. Grelca e ca o pernă pe care o umple cu apă fierbinte. A luat-o de la basarabenii care mai vindeau prin târgul Hușilor.
Cu grelca a trecut ultimele douăsprezece ierni.
Didina a rămas în locuința de serviciu de pe vremea când internatul era în acest bloc și deservea un întreg liceu. Acum internatul seminarului teologic e la vale.
Ea stă aici, fără căldură și fără lumină, și povestește că a făcut nenumărate petiții la direcțiunea liceului Cuza-Vodă și a vorbit cu toți primarii hușeni din ultimul deceniu și jumătate. I-au zis că se rezolvă, se rezolvă, și-au pasat răspunderea administrativă de la unii la alții și Didina Brănici a căzut la mijloc. Nu i-au dat dreptul să cumpere, nici să închirieze. Fără contract la mână, nu poate trage curent.
Ar putea să intre într-o chirie într-o garsonieră din Huși, că are pensie, dar asta înseamnă că ați citit degeaba până aici și nu știți până unde merge ambiția Didinei Brănici. Nu renunță! Are, ne spune – după treizeci și șase de ani de muncă – dreptul la un acoperiș deasupra capului. Îl vrea pe ăsta, unde a locuit o viață.
Didina Brănici susține cu fermitate că știe ce e pe casetele care s-au filmat în vremea când Corneliu Bârlădeanu era staroste peste seminar. Sunt mai multe casete, nu doar cea apărută public – iar ipoteza e confirmată chiar de actele întocmite de instanța de judecată în procesul de șantaj dintre fostul episcop Corneliu și cei trei preoți din subordine.
Între bunurile confiscate de stat la perchezițiile electronice efectuate după denunțul depus la DNA de Corneliu Bârlădeanu se află și mai multe CD-uri și stick-uri de memorie. Documentele de la instanță indică faptul că o parte din CD-uri erau ținute într-o carcasă inscripționată. Pe ea scria Laudați pe Domnul.
Rândurile Didinei Brănici despre abuzurile petrecute la Seminarul teologic din Huși au ajuns la diferite instanțe de autoritate locală sau centrală. Forurile Bisericii și ale statului s-au făcut însă că nu văd.
Corneliu Bârlădeanu – povestește Didina Brănici – nu era fericit la Huși și din bețivi și curvari nu-i scotea pe oamenii locului. Odată, auzindu-l, i-a spus așa: Până aici, nu vă permit! Eu sunt hușeancă și nu vă permit! Dacă v-ați ridicat din bălegar și ați ajuns pe toate meridianele globului vă e rușine de unde v-ați tras? De ce ați mai venit să slujiți la Huși? Nu vă e rușine?
Episcopul nu a răspuns dacă îi e rușine.
Una dintre marile plăceri ale lui Corneliu Bârlădeanu era să primească de la ceilalți crini imperiali. Didina Brănici nu i-a oferit niciodată crini imperiali.
Plecăm de la Didina Brănici cu o listă de foști seminariști, preoți, călugări și înalte fețe bisericești. Îi unește acea neputință trupească, ne spune femeia pe care n-a crezut-o nimeni.
Dar noi o credem și plecăm și mai departe pe urmele adevărului.
CAPITOLUL VI.
Epilog. Cutia Pandorei
Cuvântul de ordine este ABUZ. El a reprezentat, ani la rând, regula de conviețuire la Seminarul teologic din Huși, sub conducerea episcopală a Preasfințitului Corneliu. Abuz psihic, fizic și, în cele din urmă, sexual. El a orientat relațiile ierarhice. El a alimentat circuite paradoxale, în care până și liniile de demarcație dintre agresori și victime ajunseseră să se șteargă.
Agresorii și-au folosit puterea pentru a-și satisface poftele personale. Victimele și-au folosit lipsa de putere pentru a-și asigura beneficii, favoruri, funcții. Sistemul s-a construit infernal, și fiecare tăcere nouă a mai pus o cărămidă la temelia sa.
Iar tăcerile și complicitățile nu au fost deloc puține. Există suficiente motive și interese pentru ca adevărul întâmplărilor de la Seminarul teologic din Huși să nu iasă vreodată la iveală.
Am făcut deja, în ultima lună și jumătate, două vizite documentare în Vaslui, pentru a elucida circumstanțele faptelor. Am bătut sat după sat, am discutat cu zeci de persoane, ne-am strecurat printre dealurile lăsate de iarnă fără contururi, strângem probatoriul necesar.
Ce va rezulta se va vedea pe site-ul Să fie lumină. Credem că are toate datele să fie unul dintre subiectele importante în proiectul nostru, din moment ce există mărturii multiple despre cum tarele lui Onilă sunt de găsit și în viețile ascunse ale altor preasfințiți.
Toate la timpul lor, însă. Încheierea de acum este, de fapt, o pildă.
Într-unul din locurile în care am ajuns să punem întrebări, am fost întâmpinați, pe ger, de un personaj bisericesc aparte, convins nu doar de propria neprihănire, ci – mai ales – de murdăria noastră. Omul ne-a măsurat din cap până-n picioare, ne-a făcut inventarul păcatelor, apoi ne-a întrebat:
– Cine v-a trimis? Cine vă plătește? Sunteți prea săraci ca să fi bătut drumul până aici pe banii voștri.
N-a fost cale să-i explicăm nimic – nici despre jurnalismul independent, nici despre publicul (puțin) care susține așa ceva. A rămas ca la prima impresie: niște săraci furajați de interesele altora veniseră până acolo ca să tulbure apele. Finalul a venit rapid: ni s-a arătat, cu un gest definitiv, ușa bisericii.
Nu suntem, totuși, atât de săraci încât să nu fim liberi să aflăm adevărul. Odată cu povestea Didinei Brănici, începem să vi-l spunem și vouă.
